Două colegii din Fălticeni sunt prezente pe portalul învățământului profesional și tehnic meserii.roEducație

Două colegii din Fălticeni sunt prezente pe portalul învățământului profesional și tehnic meserii.ro

În România s-a lansat platforma digitală meserii.ro, care prezintă harta interactivă a învăţământului profesional şi tehnic din țara noastră.

Realizarea platformei digitale a fost posibilă în urma colaborării între Autoritatea Națională pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România (ANFPISDR), OMV Petrom şi organizaţia neguvernamentală CivicNet.  

Harta pune faţă în faţă, pentru prima dată în România, calificările elevilor şi companiile cu obiect de activitate legat de aceste calificări.

Pe noul portal sunt prezente și două colegii din Fălticeni: Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” și Colegiul “Vasile Lovinescu”.

Meserii.ro este prima platformă digitală utilă pentru viitorul profesional al copiilor și tinerilor noștrii, prin crearea unei corespondențe reale dintre elev, companie și școală, platformă ce conectează meseriile pregătite în şcoală cu potenţialul de cerere din piaţa muncii, în diferite domenii de activitate” declară Gabriel Costache, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Învățământ Dual

Platforma oferă informaţii utile pentru părinţi şi elevi, dar şi pentru companii, instituţii de învăţământ şi decidenţi.

Astfel, elevii de gimnaziu şi părinţii acestora pot afla de pe Meserii.ro atât ce şcoli profesionale sau licee tehnologice se află în zona în care locuiesc şi ce calificări au acestea în pregătire, cât şi numărul de firme din domeniul căutat, oferind o idee asupra potenţialului cererii din piaţa muncii pentru o anumită meserie.

Companiile, la randul lor, pot afla din platformă digitală în ce regiuni găsesc viitori absolvenţi în calificarea de care au nevoie, putând astfel defini mai bine planuri de extindere şi dezvoltare.

Instituţiile de învăţământ şi decidenţii pot vedea numărul şi distribuţia companiilor care activează în domeniul de interes, datele de contact ale companiilor relevante (pentru a le propune parteneriate pentru sesiuni de practică sau pentru a primi echipamente şi utilaje în scop didactic) şi pot decide adaptarea programei şi politici publice mai bune.

În anul școlar 2018-2019 au existat 38 de calificari în scolile profesionale si liceele tehnice din Romania cu zero elevi înscriși din 284.832 de elevi înscriși la aceasta formă de învățământ.

De asemenea, noile calificări necesare actualei piețe de muncă încă nu sunt bine conturate.

Facebook Comments

ȘTIRI