Două noi autospeciale prevăzute cu echipamente de ultimă generație au intrat în dotarea Ambulanței FălticeniLocal

Două noi autospeciale prevăzute cu echipamente de ultimă generație au intrat în dotarea Ambulanței Fălticeni

Noutăți binevenite înainte de sărbători. Două autospeciale Renault Master au intrat în dotarea Ambulanței Fălticeni, stație al cărei parc auto necesita înlocuirea câtorva dintre vehicule. Mașinile au sosit pe 15 decembrie și urmează să fie puse în circulație chiar în ajunul Crăciunului.

Noile ambulanțe sunt de tip B1/B2 dispun de ultima generație de aparatură pentru echipajele medicale de urgență, defibrilator cu monitor, sistem telemedicină și injectomat.

Autospecialele fac parte dintr-un lot de 10 de mașini de intervenție destinate.

Patru dintre acestea au ajuns în municipiul reședință de județ, două la Fălticeni și câte una la Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Vatra Dornei.

„Am distribuit numărul autospecialelor în cele șase orașe, în funcție de numărul de kilometri pe care îl aveau vechile mașini din fiecare stație.”, ne-a declarat Alexandru Lăzăreanu, directorul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. „Mașinile sunt nou-nouțe și urmează să intre în exploatare după ce vor fi înmatriculate și asigurate, iar personalul va fi instruit în privința utilizării noii aparaturi. Acum am primit zece vehicule, urmează să mai primim altele anul viitor.”

Medicul Lăzăreanu a mai spus că un nou lot de ambulanțe va sosi în primăvară, cel mai probabil în luna martie.

Ambulanța Fălticeni are un parc auto format din opt autospeciale de tip B, una pentru transport pacienți de tip A și un vehicul ACD pentru transportul persoanelor dializate.

Stația are 35 de angajați, din care 18 asistenți, 16 ambulanțieri și un medic, iar zonă acoperită include două orașe și 18 comune cu o populație de peste 150.000 de persoane.

Noile autospeciale au fost achiziționate printr-un proiect POR cu fonduri europene al DSU (Departamentul pentru Situații de Urgență). Până la finalul anului, 420 de ambulanțe vor fi fost distribuite, la nivel național, către beneficiari.

Prin intermediul acestui program s-a urmărit creșterea capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și a dezastrelor colective.

ȘTIRI