Dosare penale pentru şoferi băuți întocmite de polițiștii din Dolhasca, Mălini și PreuteștiRegional

Dosare penale pentru şoferi băuți întocmite de polițiștii din Dolhasca, Mălini și Preutești

În perioada 29 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, polițiștii suceveni au întocmit numeroase dosare penale unor conducători auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

În zona Fălticeni, șoferi în stare de ebrietate au fost depistați, în trafic, de polițiștii din Dolhasca, Mălini și Preutești.

La o oră după trecerea în noul an, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini, a oprit pentru control, pe raza comunei Baia, un autoturism înmatriculat în străinătate, condus de un localnic în vârstă de 23 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Marți, 2 ianuarie, tot după miezul nopții, o patrulă din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești, a oprit pentru control pe DJ 208, din comuna Preutești, autoturismul înmatriculat în străinătate,  condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Timiș.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeași zi, spre seară, o patrulă din cadrul Poliției orașului Dolhasca, a oprit în trafic, pe DJ208 I, de pe raza satului Budeni, autoturismul condus de un bărbat, de 30 ani, din comuna Tomești, jud. Iași.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

ȘTIRI

error: Content is protected !!