Dosare penale pentru infracțiuni comise pe drumurile publice din zona Fălticeni în minivacanța de RusaliiRegional

Dosare penale pentru infracțiuni comise pe drumurile publice din zona Fălticeni în minivacanța de Rusalii

Controalele efectuate în trafic, în perioada 1 – 5 iunie, au dus la identificarea la timp a unor şoferi iresponsabili care constituite un real pericol pentru siguranţa rutieră. În cazul tuturor celor identificaţi au fost dispuse măsuri conform legii, fiind întocmite dosare de cercetare penală.

Peste 120 de poliţişti rutieri sau de ordine publică cu atribuţii de poliţie rutieră s-au aflat la datorie. Toate autospecialele dotate cu aparate radar au fost prezente pe drumurile naţionale şi europene din judeţ.

Pe strada Corniș, din satul Valea Bourei, comuna Dolhești, în seara zilei de 2 iunie, polițiștii Secției 12 Preutești au oprit pentru control un moped. Vehiculul nu era neînregistrat și era condus de un localnic.

Bărbatul, în vârstă de 47 ani, nu avea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeași seară, în jurul orei 23.06, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control un autoturism, pe D.J.209 H,  în localitatea Baia.

Conducătorul auto, în vârstă de 31 ani, din comuna Cornu Luncii, emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge.

În noaptea de duminică spre luni, 5 iunie, ora 00.00, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control, pe DC 13, pe raza comunei Bogdănești, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 37 ani, din municipiul Bacău.

Conducătorul auto emana halenă alcoolică, spun polițiștii, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

ȘTIRI

error: Content is protected !!