Accesări: 3782

Două dosare penale au fost întocmite la sfârşitul săptămânii de poliţiştii din Fălticeni unor minori care au fost opriţi în trafic în timp ce conduceau mopede, fără să deţină permis de conducere.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.30, la distanţă de cinci minute, cei doi minori (unul de 15 ani, din Fălticeni, iar celălalt, în vârstă de 16 ani, din municipiul Suceava), au fost opriţi de patrula Poliţiei municipiului Fălticeni pe strada Sucevei.

Ei conduceau mopede, dar în bazele de date nu figurau ca deţinători de permise de conducere pentru nicio categorie auto.

Polițiștii atrag atenția asupra riscului victimal reprezentat de conducerea bicicletelor și mopedelor pe drumurile publice cu neatenție și sub influența alcoolului, astfel de comportamente în trafic putând avea urmări din cele mai grave.

În ultima perioadă au fost înregistrate la nivel județean mai multe evenimente rutiere cu implicarea bicicliștilor și conducătorilor de mopede.

Minorii au condus biciclete pe drumurile publice fără a avea acest drept, iar unele persoane adulte au condus mopede sub influența alcoolului și fără permis de conducere, constituind adevărate pericole pentru siguranța rutieră.

Serviciul Rutrier din cadrul IPJ Suceava, împreună cu formațiunile de profil din județ, a organizat o acţiune de prevenire și combatere a evenimentelor rutiere cu implicarea conducătorii de biciclete, mopede şi atelaje hipo.

 Au fost aplicate 184 de sancțiuni contravenționale în valoare de 41.400 lei, din care: 59 pentru bicicliști, 31 pentru mopediști, 12 pentru conducători de atelaje hipo și 82 de sancțiuni altor participanți la trafic (pietoni, șoferi). 

Tot în cadrul acțiunii au fost reținute și 5 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

Au fost întocmite și 3 dosare penale pentru mopediști care circulau cu încălcarea legislației rutiere.

ȘTIRI