Dosar penal întocmit unui șofer din Cornu Luncii pentru refuzul recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemieiRegional

Dosar penal întocmit unui șofer din Cornu Luncii pentru refuzul recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei

În cursul zilei de marți, 4 decembrie, polițiștii suceveni au întocmit mai multe deosare penale unor conducători auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Astfel de măsuri au luat lucrătorii secțiilor de poliție din Marginea, Vadu Moldovei, Vatra Dornei, Pojorâta și Gălănești.

În zona Fălticeni, la ora 22.20, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control, pe DN 15C, din comuna Boroaia, autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din comuna Cornu Luncii.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat.

Ulterior, la spital, bărbatul a refuzat și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit IPJ Suceava, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice necesare pentru determinarea alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.

ȘTIRI