Dorel Spintecătorul este printre noiActualitate

Dorel Spintecătorul este printre noi

Poporul român are trei personaje de basm care își trag seva din lunga istorie a prostiei omenești. La început l-am avut pe Păcală, un tovarăș care ne-a amuzat și-l aveam ca exemplu de neurmat în viață. Societatea a evoluat, iar mai târziu ne-am căpătuit cu Bulă, element central al milioanelor de bancuri care făceau deliciul națiunii aflată sub papucul odioșilor comuniști. Există un al treilea individ care întrece orice dimensiune atinsă de Păcală și Bulă. E ticălos, imprevizibil și tont. Din păcate e omniprezent. Din nefericire e foarte activ.

Societatea modernă l-a botezat Dorel.

Spre diferență de Păcală și Bulă, conul Dorel umblă printre noi. E un personaj aparent normal, adică are creier, respiră, bea și mânăncă, vine la serviciu, este plătit ca toți ceilalți care muncesc, deci este viu. Probabil este un bun contribuabil la stat, dar o pacoste pentru comunitate. Un stângaci de mare clasă și specialist pe probleme de idioțeniologie. Îl găsești în orice așezare din spațiul carpato-danubiano-pontic. Avem și noi unul.

Dacă v-ați întrebat ce se întâmplă în ultimul timp la Fălticeni, de tot rămânem fără energie electrică acasă, la serviciu, pe stradă, este bine să știți că, în sfârșit, după îndelungi căutări, Dorel a ajuns și pe meleagurile noastre. Dar nu acum, ci undeva pe la sfârșitul verii. Ca orice om de bine, cu șapte ani de acasă, și cică vreo 20 de ani pe șantier, oaspetele nostru nu a sărit direct la felul doi, ci a luat-o cu începutul, adică cu aperitivul.

Mai întâi, prin septembrie, un cablu de medie tensiune de la Blocul Turn este distrus, cablu pus la 80 cm în pământ, în loc de 120 -150 cm, montat acum vreo 30 de ani de un alt Dorel care își primea simbria chiar dacă sprijinea coada de lopată sub braț sau dacă fluierând, tacticos o folosea. Bucuria a venit după ce cablul fusese secționat cu o cupă de buldoexcavator. Noaptea, Dorel vine tiptil să fure cablul lăsat la vederea tuturor, îi dă foc să-l topească și poate se alege el cu o bucată sănătoasă de cupru. Pleacă tot cu mâna goală, deși mâna putea să-i rămână acolo vibrând de nefericire. Dorel a lăsat trei cartiere fără energie, unele echipamente s-au ars.

Mai trec câteva zile și angajatul minune se apucă de alta, prin octombrie: pană de curent la Primărie, la bănci, magazine, școli. O noapte, chiar două, fără iluminat public pe mai multe străzi. Dorel a ștrangulat din nou un cablu. Episoade similare am avut și după ce natura ne-a reamintit că deși ne arătăm a fi stăpâni, suntem prea mici ca să o putem domina. Totuși, dacă Dorel n-ar fi concediat pe rupte personalul, s-ar fi mișcat mai cu talent, mai operativ. Situația ar fi fost alta, iar beneficiarii n-ar fi fost nevoiți să petreacă serile în familie ca într-o grotă, la lumina lumânării.

Nu-i de vină tehnologia învechită, de vină e Dorel care nu pare să-l mai preocupe capitolul modernizări, dar are grijă să-ți trimită factura cu inteligentele anticipări ale consumului de la priză.

Cu o putere de metamorfozare uimitoare, plurivalentul Dorel lovește din nou, puțin după jumătatea lui noiembrie. Pus pe treabă la noua rețea de apă și canalizare, pentru că bate iarna la ușă și-l arde reumatismul la oase, de acum habotnicul Dorel își trece în cont distrugerea unui nou cablu.

Începe balamucul. Puțin după ora 8.30 dimineața, Dorel îi scoate din priză pe bugetari și cei din mediul privat. Abia veniți la muncă, angajații de la fabrica de confecții Lovers trec deja la pauza de cafea, mai la vale la Depozitul Botușanu nu se poate cumpăra și vinde nimic, deci operațiuni blocate și patroni ”fericiți”. Pauză și la Primărie, la Școala Gimnazială Ioan Ciurea, la școala de șoferi. Pauză la Goscom, la ANAF, la zeci de magazine și în sute de apartamente de pe vreo zece străzi. Lista încă nu e completă. Dorel a luat curentul și investitorilor străini, într-un hypermarket unde se poartă comerțul civilizat. Producția s-a oprit din același motiv la o fabrică de pâine cu zeci de angajați, cât și la două unități de producție de tâmplărie PVC. Hai să punem pe listă și o fabrică de prelucrarea a lemnului. Și pe cine a mai lăsat Dorel fără energie la priză? Cabinetele medicilor de familie de la dispensarul nr.2, de pe strada 13 decembrie, unde, de cele mai multe ori, răbdarea pacientului este pusă la grea încercare. Mai trebuia oare încă una? Adaugăm apoi Școala de Subofițeri Jandarmi și Detașamentul Pompieri, dar bafta lor este că au generator de curent și sunt imuni la tot ce face minunatul om al clasei muncitoare. Cam așa arată radiografia unei dimineți în care ai ratat startul și bați pasul pe loc cam o oră și jumătate.

Cum s-a întâmplat asta? Puteți ghici? Un cablu de medie tensiune rupt în timpul unor săpături… Colegii lui Dorel spun că acel cablu, bată-l vina, nu era bifat pe schița rețelelor subterane, asta pentru că în perioada când se ridica fostul UFET, căci de aici se trage necazul cel mare, neica Dorel, erou al muncii socialiste fiind, amplasa cabluri în funcție de starea lui de spirit, uitând să mai treacă un amănunt esențial: locul pe unde traversează conducta electrică.

Pana de curent survenise după ce, cu numai o zi înainte, Dorel repetase mișcarea, dar câteva străzi mai încolo, pe Crișan, când, evident, un cablu montat de aiurea…nesemnalizat pe harta de lucru… a fost forfecat. Similarități halucinante demne de zona crepusculară. Ce să zic, îmi pare rău de oamenii care au scos bani din buzunare pentru că le-au ars aparatele electronice și electrocasnice, înțeleg frustrarea patronilor și a tuturor celorlalți cărora le sunt date peste cap treburile.

Nevinovații plătesc oalele sparte și nici nu primesc vreo o explicație. Dacă întrebi și încerci să afli ce se întâmplă, te lovești de eterna poveste românească: dau vina unii pe alții.

Bine de știut! Dorel încă nu și-a încheiat opera la Fălticeni.

Acum câteva zile, la o intervenție aparent banală în curtea Colegiului Național ”Nicu Gane”, efervescentul și inconfundabilul Dorel a mai tăiat…un cablu. Au fost scoase din funcțiune sistemele electronice ale instituțiilor, societăților comerciale și binențeles apartamente lăsate fără curent electric.

Dacă o ține tot așa, probabil vom putea strânge suficient material pentru o carte: ”Aventurile lui Dorel în patria mamă.”

Aveți variante pentru Dorel Spintecătorul?

Cămașă de forță, desfacerea cărții de muncă, șomaj tehnic prelungit, transfer la măcelărie, exilare în spațiul cosmic?

ȘTIRI