Despre scopul vieţii în sens filosoficActualitate

Despre scopul vieţii în sens filosofic

Recentele sinucideri pun obsesiv întrebarea care este scopul vieţii. Se observă că oamenii tind să pună prea mult accent doar pe bunurile materiale şi apreciază „numai obiectele menite să procure bunuri pipăitoare care să ne pună în evidenţă, de cele mai multe ori, nu tocmai fapte meritorii” (Emil I. V. Socec, „Cuvânt înainte”, în Mircea Florian, Rostul şi utilitatea filosofiei, Editura Fundaţiunii I. V. Socec, Bucureşti, 1935, p. 5). S-ar putea spune că există o confruntare filosofică între „filosofia vieţii” Mircea Florian, Rostul şi utilitatea filosofiei, op. cit., p. 105) şi „filosofia muşchilor” (ibidem).

Devizia societăţii consumiste este: trăiţi viaţa din plin. Aşadar totul trebuie trăit şi experimentat deoarece „peste viaţă nu poate exista nimic, viaţa nu poate fi pricepută decât prin viaţă” (op. cit, p. 115). Filosofia dedicată vieţii apare în acest caz al societăţii consumiste a fi caracterizată printr-un caracter formalist, iar ,,filosofia muşchilor” (ibidem, p. 105) este vieţii subordonată interesului practic şi dă naştere unei filosofii care pretinde a avea „fobia inteligenţei” (ibidem), dar care în realitate este „sceptică, diletantă, emoţională, într-un cuvânt un veritabil dadysm filosofic” (ibidem). Este vorba aici de o gândire pragmatică prin care se urmăreşte a se fixa criterii pentru ca omul să se simtă confortabil în viaţă. Dar oare fericirea poate să fie ordonată? În aceste condiţii, filosoful trebuie să plăsmuiască „numai astfel de concepţii care ne satisfac interiorul, ne măgulesc micile interese ale vieţii” (ibidem, p. 116).

Se urmăreşte ajungerea la un fel de conştinţă obiectivă prin care se stabilesc criterii de viaţă confortabilă, dar care în realitate suprimă sensibilitatea eului uman. Bineînţeles că filosofia nu poate lua locul vieţii umane, ea trebuie „numai s-o lumineze, s-o călăuzească în haosul inimii” (ibidem, p. 119). Pe de altă parte nici ,,filosofia muşchilor” (ibidem, p. 105) sau mai exact pragmatică nu trebuie să creadă că poate trasforma lumea „într-o societate de asigurare şi de satisfacere a tuturor nevoilor lumeşti” (ibidem, p. 109).

Filosofia nu trebuie să întoarcă spatele vieţii, pentru că o analiză istorică arată că decăderea filosofică se află în legătură cu „divizarea vreme  a intereselor omeneşti, prea omeneşti” (ibidem, p. 110). Simţul filosofic nu trebuie să fie ademenit de „pleava orbitoare a faptelor” (ibidem), ci să caute un ideal, „un pisc al gândirii.. de unde omul poate privi la dreapta şi la stânga, înainte şi înapoi, pe sus şi pe jos” (ibidem, p. 114).  De obicei în viaţă se vorbeşte în mod pragmatic de „ridicarea cu ascensorul şi cu aeroplanul” (ibidem), dar în sens spiritual este doar o înălţare vremelnică pentru că spiritul are nevoie de „înălţare sufletească…. văzută cu ochii spiritului” (ibidem, p. 116).

 Ştefan Grosu, bursier doctoral, Academia Română

ȘTIRI

error: Content is protected !!