Debut promițător de sezon pentru secția de tenis ACS „Nada Florilor” FălticeniSport

Debut promițător de sezon pentru secția de tenis ACS „Nada Florilor” Fălticeni

Secția de tenis a Clubului Sportiv “Nada Florilor” din Fălticeni continuă să se remarce prin rezultatele micilor tenismeni pregătiți de instructorul Marcel Dascălu.

Începutul anului 2018 se dovedește a fi unul promițător în privința rezultatelor, mai ales când aceste rezultate răsplătesc orele de pregătire și eforturile părinților pentru susținerea copiilor.

Printre cele mai rostite nume atunci când vine vorba despre rezultate deosebite, este cel al lui David Arcip, dublu campion național anul 2017, care ține ridicată ștacheta și în acest an.

David s-a impus la sfârșitul săptămânii la „Cupa Little Tennis Aces” (Nivelul Portocaliu), turneu organizat la Brașov (10-11 martie).

Un alt copil talentat, David Dumitru, a câștigat concursul “Cupa Primăverii” (Nivelul Roșu), turneu Tenis10 FRT organizat la Buzău în intervalul 10-11 martie.

La ediția din februarie a turneului de la Buzău, fălticenenenii au obținut alte trei medalii. David Dumitru a ocupat locul I la Nivelul Roşu. La Nivelul Portocaliu, finala a fost jucată de David Arcip  şi Ana Maria Dumitru, prima poziţie fiind ocupată David Arcip.

Pe 27 ianuarie David Dumitru şi-a adjudecat, la Bucureşti, Cupa Elite Tenis, iar Ana Maria Dumitru a ocupat poziţia a patra. Aceeași Ana Maria Dumitru a câştigat la Bucureşti Cupa “Antilopa”, la Nivelul Porotcaliu.

Pe 11 februarie, David Dumitru s-a întors de la Bucureşti cu Cupa Nitech Sport. Sâmbătă, 17 februarie, David Dumitru  a participat la Bucureşti la Cupa Dinamo, turneu pe care l-a câştigat cu lejeritate, aducând şi această cupă în vitrina clubului din urbea de pe Şomuz.

Trebuie remarcată și evoluția lui Iustin Andrei, un alt tenismen crescut în pepiniera ACS „Nada Florilor”. Iustin a câștigat concursul la Nivelul Portocaliu în Turneul MPG organizat la Tecuci.

Foto – Facebook

ȘTIRI