De trei ori 24Cultură

De trei ori 24

PROȘTI, DAR MULȚI

BUCUREȘTI, 24 IAN 1859

TRUFIA măsoară degeaba cu ocaua și cotul

Blazoanele, sângele împărătesc, strămoșii pe tron, totul.

Nimeni nu urcă decât ceilalți mai presus,

Încât bucureștenii, sătui de așteptare, vin să-i ia pe sus.

Privind cu ifos către prostime TRUFIA întreabă:

―Oameni buni, ce-ați venit în grabă?

Un tânăr hâtru, pășind agale, ironic glăsuiește:

Noi suntem proști, boierilor, firește,

Și nu-nțelegem UNIREA unde e?…

Doi domni și două curți voievodale…

Ce scornitură păgână mai e și asta oare?

―Dar e ceva obișnuit―răspunde TRUFIA disprețuitoare―

În Regatul Anglilor e la fel, sunt țări ca Englitera, Scoția, Irlanda

Și altele…  India, Canada…

Și fiecare are Domnul ei, dar sunt unite!

În Țara Nemților la fel e…

―Scornitura asta să rămână numai la ei, taman!

―Îl întrerupe hâtrul de muntean―

Noi suntem proști și nu-nțelegem o asemenea metodă.

Ieșenii l-au ales pe CUZA―VODĂ!

―L-au  ales pe Cuza-Vodă la Iași, doar la Iași!!!  Uf!

―Țipă TRUFIA cu năduf―

Dar noi, noi încă n-am ales nimica!

Noi suntem proști și nu-nțelegem de ce vă mocăiți adica?

Deodată TRUFIA urechile ciulește.

Tot mai în jos pe valuri de mulțime se zvonește:

―L-au ales pe CUZA―VODĂ!  Ați auzit?

TRUFIA strigă―Hei, oameni buni, ați înțeles greșit!

Apoi uralele și vorbele de bucurie

Pornesc năvalnic, potop de jos în sus, către Mitropolie:

L-am ales pe CUZA DOMN!!!

TRUFIA, îngrozită, privește visul rău ca-n somn

Și glasul strepezindu-și, consimte de nevoie, mușcându-și buza:

―Domnul nostru este VODĂ-CUZA!

 

 MORTUL VIU

FLORENȚA, 24 IAN 1873

„Dea Domnul să-i fie României mai bine

Fără mine―își aminti Cuza ce spusese la abdicare―decât cu mine!”

Eu sunt mort, deși mai sunt încă viu,

Sufletul mi-e pustiu.

Nu-mi pot odihni capul pe pământ românesc,

Am pe urme spion crăiesc.

Ce durere, ai mei s-au bucurat mai mult decât dușmanii auzind de abdicare,

Că Iașul va redeveni capitală mare.

N-au înțeles că o capitală e bine să fie cât mai departe de Rusia,

Că trebuia să slujim doar România.

Nu pentru fala mea am făcut lovitura de stat,

Dar altfel nu m-ar fi lăsat

Îngâmfații proprietari să dau pământ sărmanilor țărani legați de glie.

Așa, liber, cu învățătură, poporul român reînvie.

Oricine în locul meu ar fi fost obligat la fel

Să schimbe Constituția și Legea Electorală, să îngenunche orice mișel.

Eu sunt mort, deși mai sunt încă viu…

Pentru cine n-o dorește, puterea absolută e un jug dezamăgitor,

Ce te depărtează de toți, prieteni ori cozi de topor.

Cei veroși, departe de popor, au „dorit” un principe străin și l-au adus,

Simțindu-se străini, și decât Țara mai presus.

De întârzia doi-trei ani Monstruoasa Coaliție cu abdicarea

Își aducea prințul cu trenul meu, făcându-i de pe Dunăre debarcarea.

Așa, ca soldat, pe Carol l-a încântat aventura de roman cavaleresc,

Dar pentru România era un risc nebunesc.

Șireți, Otomanii au recunoscut Unirea doar pe durata vieții mele,

Știind că o a doua Oră Astrală nu e scrisă în stele.

Nici nu-și revenise bine Carol după peripețiile de pe drum,

Că i-au pus sub nas Constituția mea―coafată de rrromâni―s-o semneze acum.

Eu sunt mort, deși mai sunt încă viu…

Înainte ca Franța să obțină recunoașterea țării făcute de noi, a României,

Luptându-se cu toți, am trăit zădărnicia zădărniciei.

Napoleon al-III-lea a făcut Regatul României din nou pentru Țară!

Carol a tăiat panglica trenului început de noi, mirându-se iară,

Ca la venirea lui, de bordeiele în care trăia săracul popor ce nu-i era fidel,

Și a hotărât să-și facă repede în munți castele, ca acasă la el,

Să se ascundă și el în castel, ca într-un bordei,

Dacă poporul român va intra iar la idei.

 

REGELE MEU PREFERAT

BUCUREȘTI, 24 ian 1923

Regele meu preferat?  Eu nu sunt monarhistă.

―Cei cu sondajul insistă―

Bine.  Voi ați făcut ghidușia.

Regele meu preferat e Regina Maria,

Cel mai faimos Top-model.

Ea a văzut eleganța regală a țărăncii din Muscel,

Cu ie, fotă, burneață, maramă de borangic,

Nu a uitat nimic.

Le-a purtat prin colibe, în bărci, în pădure sau în castele,

Îmbrăcată cu vise rebele.

Ar fi putut spune și ea, ca Regina Elisabeta: „Doamne, să apară Republicile!

Șterge monarhiile corupte și cu căsătorii între soți nepotriviți

Și mult prea înrudiți…”

Dar a preferat să-și trăiască viața așa cum credea ea,

N-a așteptat de sus ceva.

Cu încăpățânarea ei englezească a refuzat capitularea în război,

Când își pierduseră capul mulți bărbați de la noi.

Îngrijea răniții pe front fără frică de boli, de gloanțe „rătăcite”.

Regele meu preferat, Regina Maria, a meritat purtarea coroanei râvnite

A României Mari,

Sfâșiată prin vremuri de atâția tâlhari.

Ea a respins cu oroare îndemnul drăcesc

De a părăsi pământul românesc

Cu poporul și armata „la odihnă” sub gârbaci rusesc,

Lăsând țara―ce idee absurdă―la cherem pentru armata țaristă

Care „uita” apoi că România există.

Regele meu preferat, Regina Maria, și-a arătat iubirea de țară „egoistă”:

Fără vorbe mari, a întors spatele rudeniei sale Romanova ajunsă-n amurg

―Ce-și aștepta prăzile în Petersburg…

Dacă familia Romanovilor ar fi știut că așteaptă moarte și ruină

Ar fi cerut ea ospeție de la Regină.―

Iar Regina a FĂCUT ce trebuia la timpul potrivit.

A readus încrederea în soarta Țării, sfâșiată de gheare zevzece,

Până când poporul a spus: „Pe aici nu se trece!”

Iar când dușmanii, uluiți de înfrângerea neașteptată, s-au retras în carapace,

Ea și-a căutat aliații regali pentru cea mai râvnită PACE.

România Mare i-a pus pe frunte coroană rotundă și plină ca bucuria

Regelui meu preferat, Regina Maria.

 

Niculina PRUNDEANU

ȘTIRI