- Cronica de Fălticeni - https://www.cronicadefalticeni.ro -

De la tamponare s-a ajuns la dosar penal. Eveniment rutier petrecut în zona comunei Baia

Un tânăr din Baia s-a ales cu permisul suspendat și amendă urma unui eveniment rutier în care a fost implicat marți, în jurul orei 08.30. Polițiștii au deschis și un dosar penal.

Potrivit IPJ Suceava, evenimentul s-a produs la intersecția Drumului Județean 208 H cu strada Amurgului, în afara comunei Baia.

În timp ce conducea un autoturism, un localnic, în vârstă de 20 de ani, s-a angajat în depășirea unui autoturism condus de o femeie, în vârstă de 29 de ani, din localitate, care a semnalizat efectuarea virajului la stânga pentru a intra pe strada Amurgului, intrând în coliziune cu acesta.

Inițial, evenimentul rutier a fost soluționat ca tamponare, conducătorul auto fiind sancționat contravențional.

Ca măsură complementară s-a dispus reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 60 zile pentru efectuarea depășirii neregulamentare.

Ulterior, conducătoarea auto a acuzat dureri și s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.

Facebook Comments