Sunt modele ale comunității și exemple pentru tânără generație. Familiile care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost celebrate și anul acesta în comuna Baia. Într-o atmosferă superbă, dominată de bucurie și parfumul florilor, cuplurile au primit binecuvântarea preoților și cinstea cuvenită din partea autorităților.
Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local Baia, s-a desfășurat, vineri, 15 august.
În această zi este Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare care constituie hramul satului Baia și al bisericii voievodale ctitorite de Petru Rareș. Tot astăzi era programat și festivalul de tradiție al comunei, însă autoritățile locale au decis să anuleze spectacolul muzical și artistic, preferând să desfășoare doar două activități, printre care și premierea acestor cupluri de aur.
Familiile care aniversează Nunta de Aur au fost invitate pe primarul Maria Tomescu să ia parte la un moment special, din care nu au lipsit cuvintele calde, aprecierile și urările de bine.
Rudele sărbătoriților, dar și prieteni au ținut să ia parte la acest eveniment de suflet, un moment unic în viață.

Mulți dintre aceștia au îmbrăcați în straie populare, așa cum se cade în zi de sărbătoare. Un sobor de preoți au oficiat slujba prin care au binecuvântat cuplurile prin rugăciuni care să întărească familiile pe mai departe.
În continuarea evenimentului, primarul Maria Tomescu le-a transmis sărbătoriților și invitaților un mesaj de bun venit, arătând că aniversarea Nunții de Aur nu este doar un moment special, ci și un prilej deosebit de a-i prețui pe familiștii care au trecut cu înțelepciune, iubire și îngăduință peste toate încercările care apar în timpul unei căsnicii.
Din postura de gazdă și familistă, ea le-a transmis sărbătoriților viață lungă și bună alături, arătând că ei sunt cei care inspiră și sunt modele nu doar pentru copiii lor, ci și pentru comunitate.
Nu toate cuplurile de aur din comuna Baia au putut fi prezente la eveniment, vârsta înaintată și starea de sănătate fiind un impediment, însă autoritățile locale vor avea grijă ca darurile de la Nunta de Aur să ajungă la fiecare acasă.
Cei care au putut asista, au primit diplome aniversare, buchete de flori, colaci și cadouri din partea organizatorilor.
La finalul evenimentului, atât cei aniversați, cât și invitații lor au fost îndulciți cu bunătăți pregătite cu mult drag.











