„Cupa României” este expusă săptămâna aceasta la FălticeniSport

„Cupa României” este expusă săptămâna aceasta la Fălticeni

Asociația Județeană de Fotbal Suceava a început campania de promovare a finalei Cupei României – Ediția 2018.

Utimul act al competiției care încheie sezonul fotbalistic în județul Suceava este programat duminică, 17 iunie 2018, pe Stadionul “Areni” din Suceava.

Meciul va aduce față în față echipele Șomuz Fălticeni și Viitorul Liteni, finalistele din acest an.

Câștigătoarea fazei județene a Cupei României va reprezenta județul Suceava în primul tur al competiției naționale, sezonul 2018-2019.

Jocul se anunță încă de pe acum unul foarte interesant. Cele două echipe sunt angrenate și în lupta directă pentru titlul de campioană județeană, în Liga 4 Interconti. Înaintea ultimelor două etape rămase de disputat, Șomuz Fălticeni are un avans de 4 puncte în fața Liteniului. Fălticenenii au nevoie de o victorie în meciul de duminică, 10 iunie, cu Zimbrul Siret, pe teren propriu.

Până la finala Cupei României, noul trofeu realizat de AJF Suceava va fi expus în orașele celor două echipe.

Începând de luni, 4 iunie, până la sfârșitul acestei săptămâni, trofeul care va fi oferit echipei câștigătoare este expus la Primăria municipiului Fălticeni, iar microbiștii se pot fotografia alături de Cupa României.

Trofeul a fost adus la Fălticeni de președintele AJF Suceava, Ciprian Anton și a fost expus în prezența primarului Cătălin Coman, acesta fiind suținător al proiectului fotbalistic inițiat ACS Șomuz Fălticeni, prin care se dorește ca actuala echipă de fotbal să readucă Fălticeniul în eșaloanele superioare, cu obiectiv imediat promovarea în Liga a 3-a.

ȘTIRI