CS Nicu Gane Fălticeni obține un punct la Politehnica Iași în Campionatul național de futsalSport

CS Nicu Gane Fălticeni obține un punct la Politehnica Iași în Campionatul național de futsal

CS Nicu Gane a obținut un punct pe terenul Politehnicii Iași, după remiza spectaculoasă din această seară, în cadrul etapei a treia a Campionatului Național de Futsal – Juniori Under 19.

Fălticenenii au fost conduși la pauză cu 3-1, cu trei goluri reușite de gazde în primele 5 minute ale partidei. Mai mult, pe fondul numeroaselor ratări ale echipei din Fălticeni, tot ieșenii au reușit să marcheze primii și în repriza secundă.

Echipa pregătită de Marcel Irimie și Ionuț Neamțu a revenit apoi în joc, reușind să egaleze scorul cu două minute înainte de finalul jocului, având și două mari ocazii de a câștiga, în ultimul minut.

Cu patru puncte adunate în trei etape, CS Nicu Gane a urcat pe poziția a doua a clasamentului. Fălticenenii mai au de jucat un singur meci în acest an, acasă, pe data de 29 noiembrie, în compania echipei Ceahlăul Piatra Neamț.

„Chiar dacă am fost conduși la diferență de trei goluri, echipa noastră a avut o evoluție foarte bună. Rezultatul poate fi considerat unul mulțumitor, însă am ratat prea mult, din situații favorabile. Felicit jucătorii pentru dăruirea de care au dat dovadă.  La sfârșitul lunii vom întâlni acasă echipa din Piatra Neamț, iar o victorie ne-ar putea ajuta să încheiem turul campionatului pe podium, ceea ce este foarte bine pentru o echipă debutantă”, ne-a declarat antrenorul Marcel Irimie.

Politehnica Iași – CS Nicu Gane Fălticeni 4-4 (3-1)

Au marcat pentru Fălticeni: Sava Sergiu (2 goluri), Letfer Denis, Gagiu Narcis.

CS Nicu Gane: Năstase Alex, Blanariu Sergiu – Buhlea Andrei, Sava Silviu, Lefter Denis,  Sava Sergiu, Jora Ștefan, Tudose Teodor, Pintilie, Gagiu Narcis, Zaharia Cosmin, Botezatu Codruț, Bosta Radu, Cristea Andrei.

Antrenori: Irimie Marcel (principal) și Neamțu Ionuț (secund).

ȘTIRI

error: Content is protected !!