Crește traficul de călători pe Aeroportul Suceava. 200.000 de pasageri înregistrați după 6 luniActualitate

Crește traficul de călători pe Aeroportul Suceava. 200.000 de pasageri înregistrați după 6 luni

Vești îmbucurătoare pentru autoritățile județene. Aeroportul Suceava înregistrează noi creșteri importante ale traficului de călători. În primele șase luni ale anului 2019, numărul pasagerilor a sporit cu 20%, comparativ cu primul semestru al anului trecut.

Anunțul a fost făcut de Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.

El a precizat că pe 6 iulie, a fost înregistrat pasagerul cu numărul 200.000 din acest an, fapt ce confirmă parcursul ascendent din ultimii trei ani la aeroportului sucevean.

Autoritățile județene estimează că la finalul 2019 vor fi înregistrați aproximativ 400.000 de pasageri, ceea ce ar constitui un nou record.

Un nou terminal în curs de amenajare

Având în vedere creșterea traficului de călători, CJ Suceava derulează un proiect pentru amenajarea unui nou terminal destinat în special zborurilor externe.

Acesta va putea deservi un trafic de minim de 340 de călători la ora de vârf.

Lucrările la noul terminal vor fi încheiat în mai 2020.

Valoarea investițiilor se ridică la 16,17 milioane de lei cu TVA.

Noul terminal este proiectat pentru un flux de peste 550.000 de pasageri anual, ce va permite procesarea călătorilor pentru două curse externe şi una internă.

Noul terminal al aeroportul

30 de zboruri pe săptămână

De pe Aeroportul Suceava sunt operate 30 de zboruri regulate, prin intermediul TAROM și Wizz Air, fără cursele cu destinații de vacanță.

Compania TAROM are 13 zboruri pe săptămână, toate spre București.

Wizz Air operează zboruri zilnice spre Londra, cinci zboruri săptămânale spre Milano-Bergamo, trei zboruri săptămânale spre Memmingen(München Vest) și Roma precum și două curse spre Bologna.

Pentru aceste curse gradul de încărcare este de peste 90%.

Gradul de încărcare la cursele de vacanță este de peste 80%,

Pasagerii aeroportului provin din județul Suceava dar și din județe limitrofe sau mai îndepărtate cum ar fi Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Bistrița, Mureș și Vrancea.

Datele statistice arată că printre călători se află și cetățeni străini, din Ucraina și Republica Moldova.

Aeroportul Suceava este la momentul actual al șaptelea din țară ca număr de pasageri.

Facebook Comments

ȘTIRI