Covor asfaltic nou la ieșirea din Fălticeni spre RomanLocal

Covor asfaltic nou la ieșirea din Fălticeni spre Roman

Campania asfaltărilor de primăvară continuă. Începând de astăzi se modernizează un tronson de aproximativ 1 kilometru, la ieșirea din municipiu spre Roman. Lucrările sunt executate de operatorul local ELBI în baza contractului multianual semnat cu administrația fălticeneană.

Covorul asfaltic va fi aplicat de la sensul giratoriu, construit înaintea podului viaduct, de pe 2 Grăniceri, și până la limita orașului.

Pe perioada lucrărilor circulația se va desfășura pe o singură bandă, iar după asfaltarea ambelor părți ale carosabilului vehiculele de tonaj și autobuzele vor fi direcționate spre Tâmpești. Restricția va fi valabilă până spre orele serii pentru a permite asfaltului să se întărească.

Echipaje ale Poliției Locale Fălticeni vor dirija traficul rutier în zonă.

Carosabilul va primi două straturi de asfalt, după care urmează să fie aplicate marcajele rutiere. Anterior acestor lucrări, la începutul primăverii, au fost realizate reparații stradale prin plombarea gropilor din șosea.

Tot în această perioadă au mai fost asfaltate integral tronsonul de drum care face legătura dintre Bulevardul 2 Grăniceri și Strada 1 Mai, parcarea Secției Pediatrie de pe strada Mihai Eminescu, cât și noua parcare din cartierul Maior Ioan care ia locul unui parc de joacă ce va fi relocat în curtea Clubului Copiilor.

În cartierul 2 Grăniceri urmează să fie executate alte lucrări de modernizare la partea de infrastructură.

Podul viaduct va fi reabilitat integral cu fonduri guvernamentale printr-un proiect al Primăriei Fălticeni. Momentan se lucrează la proiectul tehnic de execuție.

În cadrul aceluiași obiectiv de investiții va fi modernizată și infrastructura rutieră pe un sector de drum de câteva sute de metri, cuprins între sensul giratoriu, din zona Autogării Romfour și până la Restaurantul Stânișoara.

Facebook Comments

ȘTIRI