Cronica de Fălticeni este distinsă cu premiul „Mesager al Comunității” la prima ediție „Gala Comunității Fălticenene”Actualitate

Cronica de Fălticeni este distinsă cu premiul „Mesager al Comunității” la prima ediție „Gala Comunității Fălticenene”

Oamenii locului care pun pasiune în tot ceea ce fac pentru comunitate au fost motivul perfect pentru lansarea unui proiect complet nou. Gala Comunității Fălticenene i-a adus în prim plan pe Făuritorii de fapte bune, de care municipiul Fălticeni nu duce lipsă. Proiectul inițiat de Simona Botner s-a materializat într-un eveniment de ținută, desfășurat ieri seară, 27 decembrie 2016, la Centrul Cultural G.V. Birlic.

Organizată cu sprijinul mai multor fălticeneni, printre care Anca Șoldănescu, Bogdan Baciu, Andreea Chirilă și Șerban Vornicu, gala s-a dorit un promotor al valorilor locale din diverse medii de activitate.

Printre câștigătorii galei se numără și cotidianul Cronica de Fălticeni. Ziarul nostru a primit distincția ”Mesager al comunității”.

Premiul i-a fost înmânat jurnalistului Rudy Hödl care l-a dedicat decanului de vârstă al ziarului, profesoara Mioara Gafencu, prezentă la evenimentul de marți seara.

”Premiul care ni s-a decernat, ne onorează și ne obligă să fim printre cei mai buni. Suntem deopotrivă surprinși de nominalizare, dar încântați de faptul că ne aflăm printre câștigătorii primei ediții. Le mulțumim celor care s-au gândit la noi și au considerat că suntem îndreptățiți să primim acest premiu.”, a declarat Rudy Hödl, redactor șef la Cronica de Fălticeni. ”Salut inițiativa și proiectul care stă la baza Galei Comunității Fălticenene. Apreciem munca, ideile și eforturile echipei care au făcut posibil evenimentul de astăzi. Premiul îl dedic decanului de vârstă al Cronicii de Fălticeni, colegei noastre dragi, doamnei Mioara Gafencu.”

În cadrul evenimentului au fost acordate opt premii, însă înainte de această etapă, s-a organizat o licitație în scopuri caritabile, pentru ca mai târziu să intre în scenă tineri interpreți de muzică folk și pop.

Premiul din cadrul Galei Comunității Fălticenene vine în completarea unor rezultatele înregistrate la final de an de publicația noastră.

Cronica de Fălticeni și-a consolidat poziția ca al doilea cel mai apreciat ziar electronic din județul Suceava. Ocupăm locul secund în topul conturilor social media al ziarelor sucevene, cu cel mai mare trafic din județul Suceava, dar și ca număr de aprecieri.

După traficul cumulat pe anul 2016 ne poziționăm pe locul doi în județul Suceava, în rândul publicațiilor în ediție electronică.

Cronica de Fălticeni este numărul 1 în județul Suceava în ceea ce privește nota de recenzie generală, cu un punctaj de 4,6 din 5 posibile, punctaj acordat de public.

Cel mai citit articol de Cronica de Fălticeni în anul 2016 are aproape 60.000 de accesări.

Într-un clasament general al celor mai apreciate publicații electronice din România, conform Facebrands, cotidianul Cronica de Fălticeni se află pe locul 70, la categoria Știri locale, dintr-un total de 474 de ziare locale și regionale.

Publicația noastră a avansat 30 locuri comparativ cu anul 2015 când ocupa locul 100.

ȘTIRI

error: Content is protected !!