Copiii Grădiniței Speciale din Fălticeni au fost premiați la Iași cu ocazia Concursului regional ,,Împreună pentru viitor”Educație

Copiii Grădiniței Speciale din Fălticeni au fost premiați la Iași cu ocazia Concursului regional ,,Împreună pentru viitor”

Grupul de dans tradițional ,,Flori de măr” din Fălticeni, format din preșcolari de la Grădinița Specială a participat recent la concursul regional ,,Împreună pentru viitor”, care s-a desfășurat recent pe scena Ateneului Național din Iași.

Activitatea a făcut parte din Strategia Națională de Acțiune Comunitară – SNAC, ne-a informat profesorul coordonator Mariana Amarie.

Micuții au primit sprijin din partea elevilor voluntari ai Școlii gimnaziale ,,Mihail Sadoveanu”, coordonați de cadrele didactice Anechiforesei Lăcrămioara Elena și Filip Elena.

Între cele două instituții de învățământ se derulează un parteneriat educațional care datează de mai bine de 10 ani.

Parteneriatul constă în activități comune pe diverse teme.  Anul acesta, colaborarea s-a concretizat și cu un Proiect de Acțiune Comunitară din cadrul SNAC, intitulat ,,Dăruim din suflet”.

Șase elevi voluntari din clasa a III-a, împreună cu șase preșcolari ai grădiniței, care se pregătesc să devină școlari din această toamnă, au învățat împreună primii pași de dans popular. 

Purpuriul de melodii tradițonale moldovenești, dansat de copii la Iași, va fi promovat și în afara acestui concurs, cu ocazia altor evenimente.

Facebook Comments

ȘTIRI