Tradiția prinde viață prin cântec și joc. Sufletul satului românesc a vibrat din nou în cadrul unei reprezentații artistice deosebite, susținută de copii talentați în cadrul Târgului Mărului. Spectacolul folcloric a adus pe scenă momente pline de voie bună, emoție și autenticitate.
Sâmbătă după-amiază au evoluat pe scenă grupurile „Vlăstarii Slatinei”, „Răzeșii din Baia”, „Mugurașii Măliniului” și „Mlădițele din Basarabi”, majoritatea dintre micii artiști fiind la prima apariție la un eveniment.
Zeci de copii, cu vârste între 5 și 14 ani, îmbrăcați în costume populare specifice diferitelor zone etnografice ale țării, au încântat publicul cu dansuri populare și cântece tradiționale păstrate din generație în generație.
Sub privirile atente și emoționate ale părinților, micuții artiști au reușit să facă un spectacol deosebit, atmosfera fiind una de sărbătoare, iar aplauzele nu au întârziat să apară după fiecare moment artistic.
Îndrumați de Carolică Bordea, meșter popular și instructor de dans, noua generație de interpreți și dansatori din Slatina, Basarabi, Mălini și Baia și-au depășit emoțiile, bucuria cu care au urcat pe scenă fiind vizibilă.

„Copiii ne-au arătat astăzi că tradiția trăiește prin ei. A fost un spectacol de suflet, plin de energie și pasiune. Am fost tare fericiți să-i vedem pe scenă.”, ne-a declarat unul dintre părinții prezenți la eveniment. „Am avut emoții pentru ei, dar s-au descurcat tare bine. Sunt talentați și le este drag ceea ce fac. Au fost extraordinari!”
„Este impresionant să vezi cât de pasionați sunt acești copii și cât de frumos duc mai departe tradițiile noastre. Mă bucur mult pentru ei și să știți că efortul este foarte mare atât din partea caopiilor, cât și din partea domnului Carolică.”, ne-a declarat Maria Tomescu, primarul comunei Baia, care a asistat la eveniment. „Am savurat fiecare moment artistic, fiecare cântec în parte. Tradițiile noastre au continuitate și pot să spun că acest nou început de drum este unul minunat. Să dea Dumnezeu să mai avem parte de astfel de momente care ne-au încărcat sufletul de fericire.”

Formațiile artistice sunt sprijinite de primării
Spectacolul folcloric s-a desfășurat pe scena amplasată în centrul municipiului Fălticeni, unde s-au adunat numeroși spectatori, localnici și turiști deopotrivă, care au aplaudat cu entuziasm fiecare reprezentație.
Nu doar pe scenă s-au împletit voia bună, cântecul și jocul au , ci și în afara acesteia. Copiii s-au prins în hore și la dansuri pline de energie, arătând că trăiesc cu intensitate prezența la acest eveniment de tradiție.
La finalul programului muzical și artistic, toate grupurile din Mălini, Baia, Slatina și Basarabi s-au reunit pe scenă pe a juca „Trandafirul” și pentru un ultim cântec plin de energie, dedicat, de această dată, copilăriei.
Formațiile artistice sunt sprijinite de autoritățile locale, atât sub aspect financiar, cât și organizatoric, iar instructorul Carolică Bordea a ținut să le mulțumească public, pe această cale, primarilor Petru Nistor (comuna Mălini), Maria Tomescu (comuna Baia), Ion Vasiliu (comuna Preutești) și Vlăduț Gherman (comuna Slatina).
Organizatorii au ținut să sublinieze faptul că scopul spectacolului este încurajarea tinerelor generații să păstreze și să valorifice moștenirea culturală din bazinul etnografic și cultural al zonei Fălticeni.
Târgul Mărului continuă și mâine, duminică, 19 octombrie, de la ora 12, cu un alt spectacol, susținut de artiști consacrați.





