Accesări: 2806

Noutate binevenită în segmentul reciclării. Fălticenenii vor avea primul punct subteran destinat strângerii deșeurilor colectate selectiv. Noua platformă va fi ridicată în cartierul Republicii, în apropierea Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” pe locul vechiului spațiu pentru depozitarea gunoiului menajer.

În acest fel, municipalitatea renunță la un spațiu insalubru, inestetic și din care proveneau tot timpul mirosuri neplăcute.

Vechea construcție a fost dezafectată zilele trecute pentru permite construirea noii platforme.

Autoritățile locale au întocmit un proiect pentru construirea unui grup de containere îngropate, care va include coșuri subterane pentru gunoiul menajer și pentru deșeurile colectate selectiv.

„Am luat hotărârea de a iniția acest proiect pentru a salubriza întreaga zonă și pentru a oferi condiții civilizate pentru depozitarea și colectarea deșeurilor. Aici se află și o școală, și odată cu proiectul de reabilitare, venim în completare și cu modernizarea acestui spațiu destinat reciclării. Contractul este semnat de ceva timp cu o firmă din județul Maramureș.”, a explicat primarul Cătălin Coman. „Amenajările au început, mai întâi, cu demontarea structurii vechiului punct de colectare. Proiectul vrem să-l finalizăm până la sfârșitul acestui an. Platforma va fi amplasată subteran.”

Noua platformă, cu dublă destinație, pentru colectare selectivă, va fi și cea mai mare din Fălticeni.

Sistemul și va fi integrat într-un grup de opt containere îngropate, amplasate pe o structură din beton.

Proiectul prevede două până la patru coșuri pentru deșeuri reciclabile, în care vor fi introduse, prin intermediul unui sistem culisant rotativ, materiale plastice, metal, sticlă, hârtie și carton, și alte câteva coșuri pentru gunoiul menajer.

Costurile se ridică la 260.000 de lei cu TVA, iar perioada de execuție va fi de câteva săptămâni. Un operator din Maramureș se va ocupa cu partea de construire. Fondurile sunt direcționate de la bugetul local.

În municipiul Fălticeni sunt trei platforme subterane pentru colectarea deșeurilor menajare, amplasate în cartierele 2 Grăniceri, Dimitrie Leonida și Maior Ioan.

La capitolul colectare selectivă, fălticenenii sunt printre codașii clasamentului. Puțini localnici manifestă interes pentru trierea deșeurilor.

Locuitorii de la țară sunt mult mai interesați să selecteze deșeurile reciclabile și să nu le amestece cu gunoiul menajer. Comuna Cornu Luncii este singura din județ unde gradul de colectare selectivă este de 100%.

Un grad de colectare ridicat se realizează și în comunele Boroaia, Mălini și Rădășeni.

ȘTIRI