Conducători auto din Liteni, Dolhești și Mălini implicați în accidente rutiereRegional

Conducători auto din Liteni, Dolhești și Mălini implicați în accidente rutiere

Sâmbătă, 29 aprilie, în jurul orei 18.50, în timp ce conducea  autoturismul pe str. Parcului din municipiul Suceava, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din oraşul Liteni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe acostament, după care, a intrat în coliziune cu  un capăt de pod betonat, prin care se face accesul spre un restaurant din zonă.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a celor 3 pasageri din autoturism, un tânăr de 19 ani și 2 tinere de 19 și 20 de ani, toți din oraşul Liteni.

Duminică, 30 aprilie, la ora 8.10, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă deosebit de periculoasă pe DN 17, în afara localităţii Poiana Stampei, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Dolheşti a fost implicat într-un eveniment rutier.

Bărbatul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe sensul opus, unde, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Dărmăneşti.

Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 39 de ani şi a unui bărbat de 52 de ani, din orașul Salcea, pasager în celălalt autoturism.

În prima zi a lunii mai, dimineață, ora 8.00, în timp ce conducea un autocamion cu remorcă pe DN 2,  în comuna Grănicești, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Mălini, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un șanț.

În urma accidentului, a rezultat rănirea  conducătorului auto, care a suferit leziuni la o mână. Fără să sesizeze poliția, bărbatul s-a deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto implicați în cele trei evenimente rutiere au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosare penale care urmează să fie soluționate potrivit procedurilor legale.

 

ȘTIRI