Comuna Baia este un șantier în următoarele 4 luni: Investițiile la infrastructura locală ating 20 de milioane de leiRegional

Comuna Baia este un șantier în următoarele 4 luni: Investițiile la infrastructura locală ating 20 de milioane de lei

Comunitățile rurale se dezvoltă prin programe de investiții. Una dintre localitățile vecine municipiului Fălticeni are câteva planuri importante legate de modernizare, planuri menite să aducă beneficii locuitorilor din două sate. În Comuna Baia se implementează de ceva timp cel mai important proiect pe infrastructură din ultimii 10 ani.

Acesta vizează extinderea rețelei de apă și canalizare în satul Baia.

24 de kilometri de rețea de apă și canalizare la Baia

Proiectul în valoare de circa 6,5 milioane de lei (1,4 milioane de euro) este realizat în proporție de 45%.

Primarul Maria Tomescu s-a declarat mulțumită de ritmul lucrărilor, afirmând că amenajarea rețelelor subterane ar putea fi finalizată până la sosirea iernii.

Rețeaua va însuma 12 kilometri de conducte pentru apă potabilă și canalizare. Activitățile din teren produc disconfort, însă primarul comunei Baia face apel la înțelegere mai ales că localitatea va fi un șantier ce rămâne deschis pentru următoarele luni.

Edilul comunei a apreciat că lucrările avansează bine și că sistemul va fi funcțional începând de anul viitor.

„Se crează disconfort odată cu acest proiect pe apă și canalizare. Știm asta și vreau să le transmit concetățenilor mei că facem tot posibilul să finalizăm aceste lucrări la timp și să producem cât mai puțin deranj. Trebuie să aibă fiecare îngăduință în această perioadă, în care va fi mai mult deranj cu săpăturile, zgomotul, și montajul rețelelor, însă nu avem ce face.”, explică primarul comunei Baia. „Așa este când toată comuna este un șantier. Se remediază cât mai repede cu putință, acolo unde s-a introdus rețeaua de apă și canalizare. Cu toții vrem condiții ca la oraș! Le vom avea și la Baia. Trebuie răbdare. Lucrările avansează bine și pot să spun că suntem pe drumul cel bun, pentru că la astfel de proiecte lucrările nu sunt deloc simple.”

Maria Tomescu precizează că noua rețea de canalizare din satul Baia este finalizată în proporție de 30%, în timp ce rețeaua de apă este finalizată în proporție de 80%.

Anul viitor va fi recepția finală, după care se vor face branșamentele pentru populație.

Investiția va permite racordarea câtorva sute de gospodării la noul sistem public de alimentare cu apă și canalizare.

Primarul Tomescu mai spune că de la bugetul local va aloca 250.000 de lei pentru extinderea cu 2 kilometri pentru rețeaua de apă și cu 1,5 kilometri pentru cea de canalizare. La închiderea celor două proiecte vor fi 14 kilometri de conducte pentru apă potabilă și 13,5 kilometri pentru apă menajeră.

Rețea de apă și canalizare pentru locuitorii din Bogata

Nu doar satul Baia va beneficia de pe urma programului de investiții pentru infrastructură, ci și consătenii din Bogata.

Un nou șantier se va deschide aici, începând din primăvara anului 2019, odată cu începerea lucrărilor la prima rețea de apă și canalizare. Al doilea proiect pe infrastructură al primarului Maria Tomescu, cu finanțare aprobată din vara acestui an necesară, se află în etapa finală a procedurilor de licitație pentru desemnarea firmei de construcții care va implementa programul de investiție.

Proiectul se ridică la aproximativ 6 milioane de lei (1,3 milioane de euro).

În satul Bogata vor fi realizați 24 de kilometri de rețea subterană pentru apă potabilă și ape uzate.

12 kilometri de rețea sunt pentru apă potabilă și alți 12 sunt destinați sistemului de canalizare.

7 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor

La capitolul infrastructură, Comuna Baia are alte două programe de investiții pe segmentul modernizare drumuri de interes local.

Printr-un proiect pe fonduri europene, în valoare de 6,6 milioane de lei (1,54 milioane de euro), vor fi asfaltați 5,5 km de drumuri în satul Baia.

Un alt proiect, pe fonduri din bugetul local, va fi derulat în satul Bogata, unde vor fi asfaltate străzile Rozelor și Eroilor, în lungime de aproximativ 1 kilometru. Lucrările vor costa 450.000 de lei.

Cele patru programe pe infrastructură din Comuna Baia însumează investiții totale de 20 de miloane de lei.

ȘTIRI