Compania Alevia i-a premiat la final de an școlar pe 80 elevi merituoși și alți 100 de profesori din FălticeniLocal

Compania Alevia i-a premiat la final de an școlar pe 80 elevi merituoși și alți 100 de profesori din Fălticeni

Inițiativă lăudabilă din partea companiei Alevia pentru comunitatea locală, concretizată prin multe bucurii. Compania Alevia, producător național de suplimente alimentare și ceaiuri, s-a implicat activ în a le oferi elevilor premii importante, recompensând efortul elevilor de a învăța și a susține educația.

Școlarii cu medii de 10 și cu performanțe deosebite la olimpiadele naționale de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” și Colegiul Național „Nicu Gane, au primit un cadou neașteptat la final de an școlar: 40 de biciclete de munte Hervis Plus.

Acțiunea este cuprinsă în campania prin care Alevia încurajează mișcarea în aer liber și un stil de viață sănătos.

Ca fost elev și absolvent al Liceului „Nicu Gane”, doctorul Florin Mitocaru, manager general al companiei, a inițiat campania umanitară „Alevia susține mișcarea” prin care sprijină un stil de viață sănătos, bazat pe mișcare zilnică.

Tinerii harnici la învățătură au intrat în posesia premiilor vineri, 15 iunie, în cadrul festivității de închidere a anului școlar 2017-2018. Bucuria de a fi răsplătiți s-a citit pe chipurile elevilor care au făcut performanță.

Printre cei premiați au fost și dascălii acestor elevi de excepție.

Tot corpul didactic al Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”, 37 de profesori, și întreg personalul didactic al Colegiului Național „Nicu Gane”, 63 de profesori, au primit cadouri cu bunătăți de la Alevia. În total 100 de profesori au fost recompensați pentru activitatea desfasurata intr-un an școlar.

Alevia a oferit suplimente alimentare, ceaiuri, seminte si fructe uscate, dar si un pachet de 3 carti de success: „HYGGE Arta Daneză de a trăi bine” (Louisa Brits), „Soluția Schopenhauer” (Irvin Yalom), „Despre Arta Fericirii” (Christophe Andre).

Alevia s-a implicat de-a lungul anilor în mai multe campanii locale dedicate școlarilor, multe dintre acestea fiind axate pe ideea promovării unui stil de viață sănătos.

Compania de suplimente naturiste se numără printre primii 5 angajatori din Fălticeni și printre cele mai profitabile companii din județul Suceava.

ȘTIRI