Comemorări ale eroilor în Comuna PreuteștiRegional

Comemorări ale eroilor în Comuna Preutești

Îi prețuiesc și îi evocă pe înaintașii lor. Autoritățile locale ale Comunei Preutești marchează Ziua Eroilor cu ceremonii prin care își exprimă recunoștința, față de sătenii care și-au jertfit viața pentru libertate. Manifestările se desfășoară pe parcursul câtorva ore, timp în care la fiecare erou din cele opt localități are loc o ceremonie emoționantă.

Un grup numeros de persoane, oficialități locale, cadre militare, rezerviști, profesori, dar și oameni simpli au pornit din centrul comunei spre locurile unde au loc activitățile solemne.  Așteptat de bătrânii satului care s-au gătit în straie de sărbătoare, de preoți, copii și tineri, alaiul condus de rezerviștii Ministerului Afacerilor Interne s-a deplasat spre monumentele eroilor.

Primarul Ion Vasiliu, membri ai Consiliului Local împreună cu oaspeții au depus coroane de flori pe acordurile Fanfarei din Preutești care cânta Imnul Eroilor.

Evenimentul festiv a fost deschis de festivitatea de la Leucușești, din curtea bisericii satului. Au urmat apoi ceremoniile de la Mănăstioara, Huși, Basarabi și Arghira. Ultima oprire a fost la Preutești.

Preoții au ținut slujbe de pomenire la monumentele eroilor, unde numeroși săteni au venit să asiste la manifestări din respect față de eroii din localitatea lor. Edilul șef Ion Vasiliu a rostit discursuri și le-a mulțumit invitaților dar și consătenilor pentru participare.

La eveniment au participat cadre ISU Suceava, ale Jandarmeriei Române, angajați ai administrației locale și veterani de război.

În cadrul manifestărilor comemorative organizate de către Primăria Preutești au participat și reprezentanții Școlii Gimnaziale Preutești. Directorul Neculai Șchipoaia, educatoarea Doina Vasiliu și profesoara Silvia Cerbu au depus, alături de oficialitățile locale și cadrele militare, coroane de flori.

Fiecare structură școlară a susținut un programul festiv, desfășurat la biserica din sat. Cântecele și poeziile patriotice au completat registrul de sărbătoare al zilei Înălțării Domnului.

În semn de prețuire pentru cei care și-au jertfit viața în războaie, profesorii și școlarii au depus și ei coroane de flori la monumentele eroilor din satele comunei Preutești.

ȘTIRI