Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni va participa cu un lot de 19 elevi calificați la 9 olimpiade naționaleEducație

Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni va participa cu un lot de 19 elevi calificați la 9 olimpiade naționale

Vacanță de primăvară activă și cu emoții pentru câțiva elevi de liceu. Cea mai importante etape ale unor concursuri, organizate în timpul anului școlar, bat la ușă. Olimpiadele naționale încep săptămâna viitoare, și se încheie la începutul lunii mai.

Anul acesta, la etapa finală, Colegiul Național „Nicu Gane” se prezintă cu 19 liceeni, care aspiră la podiumul competiției, s-au pregătit intens pentru a concura la 9 discipline.

Tradiția colegiului este, în acest fel, dusă mai departe, prezența numeroasă la olimpiadele naționale oglindind nivelul de pregătire și calitatea actului educațional oferit de unitatea de învățământ fălticeneană.

Din grupul celor 19 olimpici, anul acesta s-au remarcat Alexandru Miron și Cosmina Strugaru, care sunt calificați la două olimpiade naționale.

„Și anul acesta a fost bun pentru olimpicii școlii noastre, care au obținut numeroase premii și mențiuni la etapa județeană. Se reconfirmă potențialul acestei școli și al oamenilor ei, elevi și profesori de elită.”, ne-a declarat profesoara Cristina Nechifor, directorul colegiului din Fălticeni. „Demonstrăm, din nou, că datoria de a apăra un prestigiu dobândit, vreme de 149 de ani, este pentru noi toți o preocupare constantă. Felicitări tuturor, succes, răbdare și inspirație! Mulțumim profesorilor și părinților implicați!”

Lotul cel mai mare de olimpici va participa la geografie. Cinci elevi, toți pregătiți de profesorul doctor Marcel Porof, au reușit să se califice la faza pe țara. Julia Macsim, Cezar Lemni, Alexandra Moisii, Ștefăniță Miron și Tudor Deleanu vor fi prezenți la Târgu Mureș, orașul care găzduiește Olimpiada Națională de Geografie.

Al doilea lot consistent va participa la Olimpiada Națională de Istorie. Patru elevi ai colegiului fălticenean, pregătiți de profesorii Irina Gafița și Anișor Vasiliu, au obținut cele mai mari punctaje la etapa județeană, reușind să acceadă în faza finală, programată la Drobeta Turnu Severin, între 22 și 26 aprilie. La această disciplină vor participa Andrei Vasiliu, Simina Buculei, Lavinia Vultur și Tudor Sandu.

Alți doi reprezentanți ai unității de învățământ preuniversitar sunt Irina Toma și Iurie Vîrlan, pregătiți de profesoara Valentina Nazarov, elevi care vor participa la Olimpiada Națională de Limba Rusă.

Mai nouă în rândul competițiilor școlare de top, Olimpiada de Limba Neogreacă are în structura de concurs, a fazei pe țară, două „ganiste”, Cătălina Popa și Cosmina Strugaru, îndrumate pe profesoara Athina Tsav.

Colegiul Național „Nicu Gane” are alți doi reprezentanți la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației (TIC), unde vor participa Georgian Vodă și Teofan Grădinariu, ambii coordonați de profesorul Filip Dimitrie.

Lotul mare al olimpicilor este completat de Alexandru Miron la Olimpiada Interdisciplinară „Științele Pământului”, profesori îndrumători Marcel Porof, Liliana Oniciuc, Marcel Ciuruș și Dan Cojocaru, urmat de eleva Cosmina Strugaru care participă la Olimpiada Națională de Franceză, profesor îndrumător Alina Cristea.

Eleva Lavinia Gherman este calificată la Olimpiada Națională de Economie, profesor coordonator Ioan Caulea, iar eleva Andreea Guță va fi prezentă la Olimpiada Națională de Religie, ea fiind îndrumată de profesoara Otilia Grădinariu.

„Suntem consecvenți în ceea ce privește prezența la olimpiade. Anul acesta este, însă, o creștere a participării.”, conchide directoarea Cristina Nechifor. „Avem 19 elevi calificați la olimpiadele naționale, toți la discipline teoretice. Doar simpla participare este deja o reușită pentru acești tineri bine pregătiți, pentru că în spate se află un volum de muncă foarte mare, de inspirație și un efort complementar de echipă.”

Elevii olimpici ai colegiului au primit ca recompensă, pentru rezultatul lor, câte 200 de lei, iar elevii calificați la două olimpiade au primit 400 de lei.

Banii au fost oferiți cu sprijinul Asociației „Absolvenții și prietenii Colegiului Național „Nicu Gane” în care sunt implicați părinții, dar și oameni de bine din comunitate care vor să sprijine financiar performanța școlară.

Premierea elevilor și profesorilor s-a desfășurat miercuri, 17 aprilie, în cadrul ședinței Consiliului Reprezentativ la Părinților și reprezentanții Consiliului Elevilor.

Olimpicii au mai primit câte o floare, pentru a li se reaminti prețuirea de care se bucură din partea părinților și cadrelor didactice. Pentru profesorii îndrumători au fost pregătite certificate de excelență și câte un trandafir, acordate în cadrul aceleași întâlniri.

La aceeași întrunire, au mai fost punctate analiza activității din semestrul I, raportul privind rezultatele simulării Bacalaureatului și Evaluării Naționale, activitățile desfășurate în semestrul al doilea. Un alt capitol a fost dezbaterea pe tema „Educația ne unește”.

1 Științele Pământului Alexandru Miron Marcel Porof
Liliana Oniciuc
Marcel Ciuruș
Dan Cojocaru
2 Limba neogreacă Cătălina Popa Athina Tsav
3 Limba neogreacă Cosmina Strugaru Athina Tsav
4 Limba franceză Cosmina Strugaru Alina Cristea
5 Limba Rusă Irina Toma Valentina Nazarov
6 Limba Rusă Iurie Vîrlan Valentina Nazarov
7 Geografie Julia Macsim Mioara Vasiliu
8 Geografie Cezar Lemni Mioara Vasiliu
9 Geografie Alexandra Moisii Marcel Porof
10 Geografie Alexandru Miron Marcel Porof
11 Geografie Tudor Deleanu Marcel Porof
12 Istorie Andrei Vasiliu Anișor Vasiliu
Irina Gafița
13 Istorie Simina Buculei Anișor Vasiliu
14 Istorie Lavinia Vultur Anișor Vasiliu
15 Istorie Tudor Sandu Irina Gafița
16 Economie Lavinia Gherman Ioan Caulea
17 Religie Andreea Guță Otilia Grădinaru
18 TIC Georgian Vodă Dimitrie Filip
19 TIC Teofan Grădinariu Dimitrie Filip

Facebook Comments

ȘTIRI