Cenaclul literar „E Lovinescu” – Proză, poezii de gri și Antologii de albastruCultură

Cenaclul literar „E Lovinescu” – Proză, poezii de gri și Antologii de albastru

Miercuri 16 noembrie 2016,  la ora  17,  a fost o „vară indiană”  la Centrul Cultural Catehetic „Sf. Nicolae”, acolo unde s-a ținut ședința Cenaclului literar „E. Lovinescu”.

A fost o vară de noiembrie datorită multiplelor secțiuni care au fost discutate și rezolvate pe loc, a varietății vârstelor celor care au intervenit și le-au abordat și a eficienței proprie acestei zile.  Au participat Alexa Pașcu, Gabriel Todică, Floarea Popescu, Cristina Bărăscu, Vasile Moroșanu, Dumitru Simion, Costica Varganici, Gheorghe Varganici, Saveta Vărăreanu, Coca Maria Udișteanu, Ingrid Andreia Iris Cova și „moderatoarea” ședinței, Niculina Prundeanu.

La început a fost un tunet, ecoul unor trăsnete de demult, drept care Președintele Cenaclului, dl Alexa Pașcu, a anunțat niște schimbări. Mai întâi ne schimbăm sediul la Muzeul  „Ion Irimescu” (unde năzuiam de mult să ajungem), iar următoarea ședință va avea loc (probabil la Sala cu geamlâc) duminică 18 dec. a.c. la ora 15, pentru ca doritorii care se plângeau că nu pot veni din cauza serviciului să ni se alăture în sfârșit. Apoi se instituie o  contribuție de 5 lei pentru mici cheltuieli legate de fiecare ședință. În plus, după discuții furtunoase s-a hotărât că dacă o persoană lipsește nemotivat va trebui apoi să participe 3 ședințe la rând pentru a avea dreptul să citească în Cenaclu. Evident lista motivărilor cuprinde teze/examene/extemporale pentru elevi/studenți, respectiv boală/deplasare din localitate/gărzi sau ceva similar pt cei mari. Momentul de organizare fulger a trecut odată cu imortalizarea ședinței de către Gabriel Todică prin scurte instantanee fotografice.

Apoi s-a trecut la ordinea de zi a ședinței, prima secțiune și cea mai importantă fiind CREAȚIA  LITERARĂ. Primul a citit dl Vasile Moroșanu, amânat din ședința anterioară (ah, timpul care fuge atât de repede!).  Cele două proze citite de dl Moroșanu, „Cucul și pupăza” și „Colonia Foale”  au stârnit numeroase discuții. Dl Gh. Varganici a făcut o caracterizare extrem de potrivită întregii proze a dlui Moroșanu, remarcând că domnia sa compune fiecare text „în straturi succesive” (aici ar putea fi loc pentru un experiment, mai ușor de depistat vizual decât auditiv-nota noastră). Dl Alexa Pașcu i-a dat câteva sfaturi de îmbunătățire a textelor, ca de la prozator la prozator, insitând pe faptul că trebuie accentuată emoția pe care fiecare text literar ar fi bine să o transmită.  Dna Niculina Prundeanu a evidențiat realizarea culorii locale în cazul textului „Cucul și pupăza”, atât în zona Moldovei, cât și în Dobrogea. În plus ar dori ca povestea întâlnirii dintre veri și a „paltonașului” să apară în textul scris, nu doar ca explicație colaterală. Iar povestea micii localități Zemeș, de lângă Moinești, ar trebui dezvoltată pentru a exprima cu adevărat prețuirea pe care autorul o are față de oamenii întâlniți acolo în tinerețea lui.  Dna Saveta Vărăreanu a remarcat evoluția prozei dlui Moroșanu și experiența trecerii prin nenumărate medii, care poate fi fructificată de autor. Dna Cristina Bărăscu a spus că „văd cum dl Moroșanu se pregătește să-și scrie memoriile”.

A urmat cea mai mică autoare, Andreia Cova, care a citit în mare viteză patru poezii, „Prea târziu”, „Luna”, „Adio” și „M-ai părăsit”.  De aceea dna Coca Udișteanu i-a recomandat cu căldură să nu se mai grăbească așa, pentru că astfel scade valoarea de transmitere a emoției lirice și a recitit o poezie pentru a-i demonstra pe viu cât de diferit „sună” când textul e bine citit. Dna Niculina Prundeanu a remarcat umorul subtil al primei poezii, mica poetă părând că se autoparodiază. În spiritul poeziei actuale, fără metafore și cu puține figuri de stil, Andreia reușește totuși expresii poetice deosebite: „negrul din curcubeu”(Luna), „să te scurgi precum un vin”(Adio), sau sufletul care „urcă pe portativul de gânduri” „ca fumul de tămâie”(M-ai părăsit). Dl Gh. Varganici a sfătuit-o pe Andreia să fie atentă la jocul accentelor care determină ritmul poeziei. Dna Prundeanu l-a rugat să-i explice pe larg Andreiei despre ce vorbește, pentru că acum în școli nu se mai învață elemente de prozodie, deci poeții tineri se descurcă singuri, din instinct. A fost un mic șoc pentru toată lumea când s-a făcut comparația între ce se învăța odată și ce se „telegrafiază” azi la Română.  „Dezlegarea” acestui vid a venit de la dl Alexa Pașcu prin oferta domniei sale de a-i împrumuta Andreiei o carte de poetică.

Următorul autor a fost dl Gh. Varganici, care a „întunecat” din nou atmosfera abia destinsă, cititnd poeziile „Tuul liric”, „De albastru” și „De gri”.  Dl Alexa Pașcu a remarcat realizarea deosebită a poeziilor, dar și coloratura extrem de sumbră, parcă în dezacord cu tinerețea autorului (deși e un adevăr paradoxul poeziei tinere și întunecate).  Dl Costica Varganici, în calitate de „autor al autorului”, a ținut să micșoreze valoarea aprecierilor (al doilea paradox adevărat al majorității taților care își derutează odraslele ori în minus, ori în plus). Dna Cristina Bărăscu a reluat problema felului cum a citit dl Gh. Varganici, „melopeea” mărind întunecarea atmosferei.  Dl Varganici „a recunoscut cu seninătate” că nu știe cum să citească o poezie.  Pentru a dovedi cine are dreptate, vom face o scurtă analiză a poeziilor, care „cer” chiar ele o citire de atmosferă sumbră.  „Tuul liric” pare o poezie de dragoste, dar, privită atent, iubita se dovedește poezia, cea mai năzuroasă și mai infidelă iubită posibilă. Poetul se simte trădat, părăsit de inspirația lirică („să-ncep poezia uitării de noi”), dar încearcă totuși să picteze „oglinda iubirii ce încă n-a fost”.  De aici (nu doar din cotidianul cenușiu care nu vrea să-i ofere ocazia realizării de sine) vine și viziunea predominant sumbră.  De aceea în „De albastru”„camera e mută și mă strânge”, iar visele „au murit fugind din paradis”.  În sufletul poetului e furtună: „mă cutremur nemișcat”  și nu mai găsește „nici un gând care să nu mă doară”.  În „De gri” doar balta mai rămâne „oglindă de cer”, un cer care este „mormântul de soare cu cruce de nori”.  Iar noi ne simțim niște „muște” rapid trecătoare, cerându-ne mai iute extincția: „cer muște să moară, dar vântul le-nvie”.  Dar această furtună care cotropește totul e totuși o furtună ce „încă încearcă să vadă culori”.  Și drept dovadă că toate culorile pot fi (iarăși) văzute voi veni cu două argumente:

1)Există și oameni care ne văd și ne laudă, ne-a spus dna Saveta Vărăreanu, citindu-ne scrisoarea venită din Ardeal, de la Gherla, a dlui Nicolae Suciu.  E drept că doar doamnele Lenuța Rusu, Coca Maria Udișteanu și Saveta Vărăreanu (scriem în ordine alfabetică, după dorința dnei Vărăreanu) au fost remarcate din „Crai Nou” și lăudate în scrisoarea asta, dar totul are un început dificil, așa că ne bucurăm toți de aceste laude, cu empatie.

 

2)Și după ce ne-am umflat destul în pene, ne prefacem că nu vedem faptul că și în poză zona unde stă poetul sumbru Gheorghe Varganici e mai întunecată.  Intenția noastră e să luminăm toate zonele prin intermediul „laserului” adevărului literar.  Drept care ținem să salutăm ivirea CRITICULUI pe care îl aștepta Cenaclul nostru în persoana tânărului Gheorghe Varganici.  Vocația lui e critica de întâmpinare, în mod cert, pregătirea multidisciplinară nu este sursa, ci forța care îi dă și mai multă adâncime. În puține cuvinte care scot în evidență esența textului de care se ocupă, tânărul nostru critic ne dă de fiecare dată o definiție intuitivă a acestuia.  Mulți, încurcați în sensul altui cuvânt ―critica― (ce nu are de fapt legătură cu literatura, ci cu morala), caută numai minusuri.  Dar critic nu e cel care strâmbă din nas la ce fac alții, e cel care analizează și valorizează o creație literară, stabilindu-i un loc într-o ierarhie.  Ne bucurăm nespus că avem norocul să primim odată cu poetul și un critic foarte bun, al cărui nume nu vom obosi să-l repetăm, ca un dar de Crăciun: Gheorghe Varganici.

Și după ce i-am spus bun venit în Cenaclu (și poate, de ce nu, în literatura română) noului critic, să revenim la ordinea de zi a ședinței noastre.  A doua secțiune a ședinței s-a concretizat prin împărțirea Primei Antologii a Cenaclului nostru (coordonată de familia Todică), proaspăt ieșită de sub tipar.  Coperta ei, în degradeuri de albastru, cu un Eugen Lovinescu părând că plutește spre noi, venind dinspre biblioteca purtând numele lui, ne invită să lăsăm la o parte micile orgolii și să continuăm seria Antologiilor.  Febra organizatorică a continuat, iar numărul mic de exemplare ne-a făcut să stabilim o listă pentru distribuirea unor exemplare în mod oficial din partea Cenaclului.

A treia secțiune a ședinței a constat într-o discuție referitor la Serata literar-muzicală propusă de dl Moroșanu.  Varianta pentru care dna Vărăreanu făcuse un text de montaj (pentru sărbătorirea alipirii Bucovinei la România în 1918) a fost unanim anulată din cauza timpului prea scurt pentru pregătirea acestuia. In viitor se va relua propunerea dlui Moroșanu după Anul Nou și se ve găsi un alt subiect pentru Serată.

In final vrem să reluăm câteva subiecte pe care nu le-am discutat la locul unde au fost dezbătute pentru că am fi diluat impactul vocilor „adecvate la subiect”.  Cum Cenaclul nostru durează doar două ore, considerăm că nu are rost să pierdem timp discutând „teoretic” termeni literari. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât termenii literari învățați în anii ’60-’70  de majoritatea  nu mai au sens în literatura actuală.  Granițele între genuri au devenit extrem de fluide (erau încălcate și atunci uneori).  Proza are acum texte hibride, care pot fi doar vag încadrate drept roman (novel în engleză) sau proză scurtă.  Deci discuția despre ce este schiță sau nuvelă pare superfluă.  Încă de la Nenea Iancu Caragiale erau semne mari de întrebare, dovadă că extrem de precisul creator de bijuterii le-a intitulat „Momente și schițe” (căutați termenul „momente” în lista literară, vă rugăm).  Dar să nu scriem doar „teoretic” și să dăm un singur exemplu.   „Exuvii”  de Simona Popescu este denumit „roman” pentru că nu există un alt termen potrivit, nefiind nici eseu, dar nici un roman în sens clasic (deși a luat multe premii).  Un alt exemplu, din poezie de data asta, este cartea „Bosnia. Partaj” de Miruna Vlada, compusă din două părți: Prima parte, în care fiecare poezie este un personaj în Partajarea cu in-umanitate atroce a Bosniei sfârșitului de secol 20.  Partea a doua, în care poeta însăși devine un personaj oarecare în divorțul personal, urmat în mod legic de Partaj.  Despre dramaturgie nu mai vorbim, de la teatrul social la distopii (gratuite adesea), care te fac să te simți ca un câine urlând la lună, fiind posibilă orice variantă. De aceea îi invităm pe colegii de Cenaclu să încerce să se limiteze la discuții aplicate concret pe fiecare text citit în parte, lăsând discuțiile teoretice pe seama specialiștilor, care sigur ne vor comunica rezultatele studiilor lor, atunci când, în sfârșit, vor ajunge și ei la niște concluzii clasificabile.  Știm că era o adevărată boală în unele Cenacluri dorința feroce de a-i sfâșia pe ceilalți (unele Cenacluri celebre precum „Junimea” de la Iași sau  „Cenaclul de Luni” și altele din București), doar de dragul dezbaterii, a „exersării” pamfletului și mai ales din teribilism și furie rece, imposibil de manifestat concret, împotriva Regimului Comunist.  Dar noi preferăm să menținem atmosfera de calmă devenire instituită de bândul nostru profesor, dl V. Gh. Popa (mai ales că nu era o singularitate, noi am regăsit-o în București în Cenaclul de Dramaturgie de la Teatrul „Odeon”, condus de dl  Paul Tutungiu înainte de 1989, sau „Clubul Dramaturgilor” inițiat de dl Mircea Ghițulescu).

În final reluăm îndemnul către alți creatori de literatură din Fălticeni să ni se alăture nouă, celor deja înscriși în Cenaclul literar „Eugen Lovinescu”, mai ales că acum ne putem mândri cu Antologia 2015-2016.  Vă așteptăm cu drag.

Niculina PRUNDEANU

ȘTIRI

error: Content is protected !!