Catolicii din zona Fălticeni celebrează Învierea DomnuluiLocal

Catolicii din zona Fălticeni celebrează Învierea Domnului

În această seară, credincioșii romano-catolici din zona Fălticeni au participat la celebrarea Vigiliei Pascale, trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Hristos Înviat.

Noaptea de sâmbătă spre duminică este o „priveghere în cinstea Domnului”.

Slujba s-a ținut, potrivit tradiției, în Biserica Sfântul Anton de Padova din municipiul Fălticeni.

Celebrarea Învierii Domnului a început cu binecuvântarea focului și aprinderea lumânării pascale, de către preotul Ioan Păcurici, în fața bisericii. Apoi și credincioșii și-au aprins lumânările pascale și l-au însoțit pe preot în Biserică,

Aprindera lumânării făcută din ceară albă, pe care este trasat semnul crucii, simbolizează pentru credincioșii romano-catolici lumina lui Hristos cel Înviat.

Alte momente importante ale acestei nopți sfinte au fost:  preconiul pascal (o cântare specială adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez, împărtăşirea credincioşilor.

Parohia Fălticeni numără peste 100 de credincioși, în Fălticeni, dar și în filialele din Cornu Luncii și Dumbrava.

Pe lângă Biserica Sfântul Anton din Padova (contruită între 1858-1865), în filialele parohiei mai există alte două biserici ale credincioșilor romano catolici: „Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului”, în Cornu Luncii (1861), respectiv „Sfinţii Ioachim şi Ana”, în satul Dumbrava (1936).

Facebook Comments

ȘTIRI