Casă mistuită într-un incendiu petrecut în satul SlătioaraRegional

Casă mistuită într-un incendiu petrecut în satul Slătioara

În noaptea de joi spre vineri, puțin după miezul nopții, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava a fost anunțat cu privire la un incendiu pe raza comunei Râșca. Necazul s-a petrecut într-o gospodărie din satul Slătioara.

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Râșca, au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit la o gospodărie din satul menționat.

Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor, ardea generalizat casa de locuit, construită din lemn, cu pericol de propagare la construcțiile anexe din gospodărie.

Anunțat la miezul nopții, incendiul a fost lichidat după aproape trei ore.

Acoperișul casei a ars pe o suprafață de aproximativ 100 m.p. Focul a distrus obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică și alte bunuri.

Pompierii spun că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat bucătăria de vară și adăpostul de animale.

ȘTIRI