Casă din Bogata distrusă într-un incendiu puternicRegional

Casă din Bogata distrusă într-un incendiu puternic

În noaptea de joi spre vineri, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Baia, au intervenit cu două autospeciale de stingere și o autocisternă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Bogata, comuna Baia.

Alerta s-a dat puțin înainte de miezul nopții.

Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga clădire și la locuința învecinată.

Misiunea pompierilor s-a înceheiat după două ore.

A ars acoperișul casei de locuit, pe aproximativ 170 metri pătrați, iar pereții portanți ai casei s-au degradat.

Focul a distrus aparate electrocasnice, obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn și din PVC, articole de îmbrăcăminte și altele.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor provenite din coșul de fum deteriorat.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul clădirii de locuit și casa învecinată.

ȘTIRI