Se obișnuia – și cine nu dădea cu drag? – ca de Sărbători, Primăria noastră să apeleze la marele public pentru adunarea unui fond din care să se ajute populația nevoiașă.
Cine a asistat la pomul de Crăciun de la Primărie, în iarna anului 1926, și-a putut da seama de câtă fericire se poate împrăștia în sufletele celor lipsiți și ale celor cari dau, când am văzut fețele palide ale copilașilor iluminate de o rază rară, la primirea darurilor umile, dar necesare.
Cine a dat o haină caldă unui copil orfan de la Orfelinat, de la dispensarul “Principele Mircea” (unde se desfășoară o admirabilă operă care face deosebită cinste doamnelor și medicilor cari luptă acolo), acela știe câtă lipsă e în numeroase căminuri din acest târg, câtă nevoie este de intervenția oficialităților – nu numai pentru demagogia electorală – pentru opera de caritate.
Nu e vorba numai de o faptă nespus de bună, ci de o operă, de o educație socială.
Târgul nostru, care afișează extremele bogăției și ale mizeriei, are nevoie de această educație. Și oficialitatea trebuie să ia inițiativa. Primăria, Școlile și Biserica.
Și… nici acum nu e prea târziu.
Autor Profesorul Virgil Tempeanu
Articol publicat în ziarul Săptămâna, Anul I, Numărul 2, Duminică, 30 Decembrie 1928
