Călătorind prin Wonderlandul Cameliei BotezCultură

Călătorind prin Wonderlandul Cameliei Botez

Călătorind precum Alice, eroina celebrului Levis Carroll, Camelia Botez nu ne conduce în Țara Minunilor sau în Țara Oglinzilor, ci în spațiul românesc, recte european – Tra due –  al sfârșitului de secol lunecând spre contemporaneitate. Un spațiu real sau imaginar în care salvarea și împlinirea cere cutezanță, luciditate, tărie de caracter, opțiune și alegere. Tra due nuanțează nu doar un spațiu geografic exterior, ci și un spațiu interior. Un ademenitor Apus – versus Bloculdinest; spațiul tăcerii versus spațiul libertății. Nicăieriul și niciundele versus fericirea descătușării. Busola debusolatului – fascinația traseelor. Spațiul neliniștit al memoriei – nevoia de evadare.

Cum? Privind în oglinda timpului și a exilului în căutarea luminii, acționând pentru un nou început.

coperta1-camelia-botez_tradueÎn ce mod? Trecând prin Z, zona intermediară. Zona polilor spațio-temporali dar și a temporalității circulare. A cunoașterii și a autocunoașterii. Zona dintre două tăceri, dintre două goluri. Dintre vis și veghe. Zona de traversare a infernurilor. Zona dinăuntru și dinafară. „Zona unde stă și se fabrică memoria”. Aici „ne regăsim și găsim  drumul viitorului în care se poate povesti nepovestibilul și se traduce intraductibilul”. Zona anamorfozei. Zona punților peste lumi: arta, religia, mitologia, Frumosul. Zona dintre Scyla și Caribda. Zona abisalului. Zona acțiunii principiului masculin sau feminin, a existenței contrariilor. A realului și a imaginarului. Zona dintre pământ și cer.

Prin ce? Prin neuitarea coșmarului festivist de atunci și de acolo. Prin figurativul jogging. Prin paradoxala cursă a libertății alergând. Prin fluxul memoriei. Prin magistrala staționare și ieșire din timp și din sine, prin întâlnirea cu omul-trompetă. Scenariul din „Despre piețile lumii” duce autoarea în imaginarul călătoriei prin Wonderland, Meraviliarsi, (locuitorii surâd!), în Malinconia, în Phantasma (țara țărilor și a creatorilor de artă), Doina (Orbul spunea că e o țară vie) și alte țări precum Spleen (amintind de Baudelaire și Borges), Death și după multe alte toposuri, Bloculdinest unde, ca în Swift, absurdul e pretutindeni („ființe pe care le numea în același timp desființe… făcute dintr-o singură hipermaterie multilateral dezvoltată autosecretantă; cuvintele lor erau cavouri colective cu care desființele se îmbrăcau dimineața… Bloculdinest nu era decât un miraj al cuvintelor născute moarte” ‒ aluzie transparentă la limbajul de lemn!). Și, se cere competat: „Existența noastră se desfășura într-un singur plan, cu două dimensiuni, lățime/lungime, lipsea înălțimea, lipsea adâncimea, lipseau formele complexe, trăiam o geometrie simplificată… simțeam o rarefacție a spațiului vital…”

Spre ce? Încotro? Purtătoare de cuvânt a trei generații, scriitoarea regretă în stil epistolar: „cuvintele ajung la tine întârziate, palide. Babelizate” (frumoasă și inventivă făcătură)!

Tra due. Între lumi. Radiografie sufletească. Cartografierea sentimentelor. Analiză sub însemnul lucidității. Un sfert de veac și celălalt sfert de veac. „Vârsta de aur” a comunismului versus Vârsta de Aur din Metamorfozele lui Ovidiu. Inspirată trimitere. Ca de altfel, înserările din religie și mitologie ‒ Solomon, apostolul Pavel, Sfântul Augustin, din Odiseea sau Metamorfoze, din psihologie, știință și artă, din Dante, Baudelaire, Celan, Hegel, Nichita Stănescu și Mircea Motrici (căruia îi dedică două nuvele).

Poate călăuzi Tra due o cale regală a existenței? Care este raportul devenirii național‒european‒cetățean al lumii? Naștere și renaștere?

Confesivă în limitele îngăduite, lirică autocenzurată cu parcimonie, Camelia Botez vorbește prin alter ego. Scriitura domniei sale este atractivă și curgătoare. Stăpână pe arta narațiunii, creează o nuvelă modernă îmbinând modalități variate. Analiza, introspecția, fluxul memoriei, povestirea în povestire, alternarea planurilor spațio-temporale, antiteza, paralelismul, descrierea, flash-uri, aparente pagini de jurnal sau de epistolar. Toate dau seva și trăinicia volumului. Evitarea dialogului, practică modernă, aduce cu sine stilul indirect liber, evocarea, trecerea de la o modalitate la alta, divagația și digresiunea. Inspirate sintagme: nicăieriul în care locuiesc, deplasare anevoioasă în niciunde, cum să deziubești după ce ai iubit; gândul iubire, iubirea gând.

Camelia Botez și-a găsit drumul. Divorțul de mine e o etapă depășită în existența și devenirea ei scriitoricească. Trebuie să continue povestirea nepovestibilului. De acord cu mărturisirea autoarei: „Scriu pentru a da sens vieții”.

ȘTIRI