Cadeții de la CS Nicu Gane Fălticeni s-au calificat la turneul semifinal al Campionatului Național de VoleiSport

Cadeții de la CS Nicu Gane Fălticeni s-au calificat la turneul semifinal al Campionatului Național de Volei

Echipa de volei a Clubului Sportiv „Nicu Gane” Fălticeni și-a îndeplinit primul obiectiv al sezonului, în Campionatul Național – Divizia Cadeți.

Fălticenenii au încheiat neînvinși faza grupelor, și au obținut calificarea la turneul semifinal.

Cu 7 victorii în tot atâtea meciuri, echipa pregătită de antrenorul Marius Stan nu este încă sigură de primul loc, asta pentru că echipa LPS Botoșani mai are de disputat un meci, iar botoșănenii primesc un punct în plus la fiecare joc pentru că folosesc doi jucători cu talie în teren.

În ultimul meci al Seriei A, CS Nicu Gane a câștigat cu 3-1 (25-18 / 25-17 / 21-25 / 24-14), la Bacău. Un joc condus permanent de fălticeneni, care și-au permis să folosească și jucători care nu au mai  evoluat la acest nivel.

Antrenorul Marius Stan s-a declarat mulțumit de evoluția echipei în prima parte a sezonului. Calificarea la turneul semifinal este deocamdată un obiectiv îndeplinit.

Va urma însă o etapă mult mai dificilă, pentru că valoarea echipelor va fi cu totul alta la turneul semifinal, programat în luna mai. Până atunci voleibaliștii din Fălticeni vor trebui să se pregătească foarte bine.

ȘTIRI