Bugetarii au două minivacanţe de Crăciun şi RevelionActualitate

Bugetarii au două minivacanţe de Crăciun şi Revelion

Vești bune pentru bugetari. Salariații care lucrează la stat vor avea liber în zilele de 24 şi 31 decembrie. Asta înseamnă câte vor avea câte o minivacanţă de cinci zile pentru Crăciun şi Revelion.

Membrii Guvernului au stabilit ca zilele de 24 și 31 decembrie 2018 să fie zile libere pentru salariații din sectorul public.

Astfel, cu tot cu zilele de la sfârșitul săptămânii, românii care lucrează la stat vor avea câteva cinci zile libere de Crăciun şi de Revelion.

Decizia a fost luată „pentru a face punte cu zilele de 25 şi 26 decembrie, dar şi 1 şi 2 ianuarie”.

Pentru funcționarea justiției ca serviciu public, aceste dispoziții nu se aplică magistraților şi altor categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești care sunt implicate în soluționarea proceselor cu termen în zilele de 24 și 31 decembrie 2018 şi nici participanţilor în aceste procese.

Dispoziții nu sunt aplicabile și pentru salariaţii a căror activitate nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, cum ar fi unitățile sanitare sau cele de alimentaţie publică, angajatorul fiind obligat să compenseze cu zile libere în următoarele 30 de zile.

În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru muncă prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Potrivit Ministerului Muncii, zilele libere vor fi recuperate prin prelungirea corespunzătoare a programului normal de lucru până la data de 18 ianuarie 2019.

Angajații de la stat au fost liberi, trei zile, și în urmă cu două săptămâni, de pe 30 noiembrie până în 2 decembrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri.

ȘTIRI