Actualitate

Biserica intre echilibru si dezechilibru

Biserica are o dimensiune atemporală pentru că este Corpus Christi, dar este şi temporară pentru că este alcătuită din oameni limitaţi în timp şi spaţiu. Aşadar există Biserica Universală Divină care este ,,făcută vizibilă şi concrerizată pentru fiecare dintre noi” (Henri de Lubac, Meditaţie asupra Bisericii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 69).  Nu trebuie uitată nici dimensiunea mistică a Bisericii, iar în acest sens, promul document care numeşte Biserica Trup Mistic este bula Unam Sanctam, scrisă de Bonifaciu al VIII-lea. Apoi la Conciliul Vatican I se vorbeşte despre Eclesia est corpus Christ mysticum. Pe larg această concepţie este prezentată de Pius al XII-lea în enciclica Mystici Corporis Christi. Ei bine în această Biserică, umană şi divină este ,,consacrată…. unitatea indestructibilă… în interiorul Trupului Mistic Însuşi” (ibidem, p. 81)  dar şi compexitatea reprezentată de ,,adunarea popoarelor şi a a neamurilor” (Psalmul 7,7).  Prima calitate face ca Biserica să fie sfiinţitoare, iar cea dea doua o ancorează în lumea umană care este marcată de dezechilibru. Datorită caracterului său divin Biserica este perfectă, dar ancorarea în societatea umană o face să se zbată între echilivru şi dezechiliru.

,,De când creştinismul a ajuns să distingă puterile spirituală şi temporală, odinioară confundate. Raporturile dintre ele au rămas dificil de stabilit, proaste adesea, accetabile uneori şi niciodată pefecte. Două înclinaţii reclamă reprezentanţii celor două pureri: una supune Biserica statului până acolo încât o transformă într-o admistraţie publică, cealaltă subordonează statul Bisericii până într-acolo  încât să restabilească între mâinile sacerdoţiului unitatea celor două puteri” (Joseph Hours, „La démocratie chrétienne et LÉtat”, în Terre Humaine, octombrie 1952, p. 78). 

Această caracterizare a legăturii dintre stat şi Biserică a dus de bună seamă la Revoluţia Franceză când s-a scos Biserica din stat (Liber ad Heinricum).  S-a ajuns la o opoziţie dintre creştinism şi civism care l-a determintat pe Maurice Merleau Ponty să afirme că Biserica nu trebuie să se bazeze pe stat: „Biserica nu se fundamentează în societatea umană, ea se cristalizează la marginea statului” (Maurice Merleau Ponty, Sens et no-sens, Éditions Nagel, 1948, p. 362). Atât specialiştii în drept canonic cât şi teoriticienii teoriei statului şi-au dat seamă că nu se poate stabili o corespondenţă biunivocă între Stat şi Biserică.  La nivel teoretic problema este tranşată dar la nivel uman problema este complicată pentru că omul este ancorat întrun destin temporal care este încadrat într-o dimensiune statală, dar caută şi veşnicia iar atunci apelează la Biserică.  Soluţia este ca omul să ,,admire…  Biserică, aşa cum este în mijlocul lumii, un semn al înţelepciunii dumnezeieşti” (Henri de Lubac, loc. cit, p. 131).

dr. Adriana Macsut

ȘTIRI

error: Content is protected !!