Biserica de lemn din Suha va fi refăcută din temeliiSpecial

Biserica de lemn din Suha va fi refăcută din temelii

Cea mai nouă biserică din lemn ridicată în zona Făticeni s-a făcut scrum în câteva minute. Lăcașul din satul Suha ardea ca o torță în seara zilei de 19 ianuarie 2018. Flăcările care au cuprins construcția s-au putut vedea de la câțiva kilometri distanță.

Nu mai puțin de 9 autospeciale cu apă au fost folosite pentru a stinge cel mai puternic incendiu produs în ultimii 30 de ani în comuna Mălini.

Sfințită în urmă cu doi ani, biserica cu hramul „Sfântul Ilie” a căzut pradă focului într-o sâmbătă seara.

Au ars icoane, cărți de rugăciune, haine preoțești, candelanbre, strănile, parchetul și tot ceea ce era în interior. Temperaturile au fost atât de ridicate în interior, încât obiecte din metal, precum cădelnițele, s-au topit.

Incendiul devastator și-a pus amprenta și asupra materialului de pe Sfânta Masă, marmura care, din cauza focului intens, a crăpat în bucăți. Printre puținele obiecte de cult rămase aproape intacte sunt două cruci aflate în altar.

Pompierii și lucrătorii serviciilor SVSU din Mălini, Slatina și Cornu Luncii au stins focul abia spre dimineață.

Construită din lemn de stejar, frumusețea bisericii în stil maramureșean, ridicată în cadrul unui așezământ pentru bătrânii nevoiași, s-a „topit” chiar înainte de slujba duminicală.

Pagubele au fost estimate la aproximativ 150.000 de euro.

Cu lacrimi în ochi, preotul Pavel Norocel abia își găsea cuvintele după necazul care se abătuse asupra parohiei din Suha. Însă oamenii din jurul lui s-au mobilizat și, chiar dacă le-a fost greu suflește, au dat jos pereții arși ai bisericii pentru a face loc noii biserici.

Convins că așa a fost voia Celui de sus, părintele i-a consolat pe oameni, s-a rugat împreună cu enoriașii și și-a continuat misiunea duhovnicească. A ținut toate slujbele duminicale și sărbătorile în sala de mese din clădirea așezământului.

Preotul din Suha are tot sprijinul oamenilor din sat, dar și al celor din comuna Mălini. Prototoieria Fălticeni și Arhiepiscopia Suceveiau contribuit deja cu cele necesare pentru pornirea lucrărilor.

Enoriașii vor ca noua biserică să fie la fel de frumoasă ca și cea dinaninte. Și, după cum măturisește, părintele Pavel Norocel, așa va fi.

Pe locul unde focul a mistuit totul, se va ridica un alt lăcaș din lemn de stejar și molid. Noua construcție va păstra arhitectura și dimensiunile vechii bisericii care s-a întipărit, încă de la început, în inimile localnicilor care vor avea din nou un loc pentru liniște sufletească și rugăciune.

ȘTIRI

error: Content is protected !!