Bicicliștii și conducătorii de mopede au provocat 30% dintre evenimentele rutiere de la sfârșitul săptămâniiRegional

Bicicliștii și conducătorii de mopede au provocat 30% dintre evenimentele rutiere de la sfârșitul săptămânii

Polițiștii suceveni s-au confruntat în ultimele zile cu o creștere semnificativă a evenimentelor rutiere în care au fost implicați bicicliști și conducători de mopede.  

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava ne-a informat că a fost iniţiat un plan special de măsuri pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere cu implicarea bicicliştilor și conducătorilor de mopede.

Demersul are la bază atât experienţa anilor anteriori, privind frecvenţa acestor tipuri de evenimente în această perioadă, cât şi dinamica operativă înregistrată în primele luni ale acestui an. 

În perioada 22 – 26 aprilie au fost intensificate acţiunile preventive în teren fiind distribuite veste reflectorizante şi alte elemente reflectorizante pentru biciclete.

De asemenea s-au purtat discuţii cu bicicliştii și mopediștii în vederea responsabilizării acestora fiind prezentat şi cadrul legislativ care prevede sancţiuni contravenţionale destul de importante în cazul încălcării regulilor rutiere.

Cu toate acestea, în continuare o parte din participanţii la trafic în calitate de biciclişti sau conducători de mopede aleg să îşi pună viaţa în pericol şi ignoră regulile rutiere, riscând să fie implicaţi în accidente grave sau să fie sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de peste 800 de lei.

Sâmbătă, 27 aprilie, în jurul orei 12.30, în timp ce conducea mopedul înregistrat pe DJ 208E din comuna Forăști, un bărbat de 33 de ani din județul Dolj, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, autoaccidentându-se.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Nerespectarea legislaţiei specifice de către biciclişti se sancţionează cu amenzi din clasa a treia de sancţiuni. Nerespectarea acestor reguli se sancţionează cu 6 – 8 puncte-amendă.

Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, deci 145 lei.

Facebook Comments

ȘTIRI