Biciclist din Cornu Luncii în stare gravă după un accident rutier. Un consătean aflat la volanul unei mașini nu i-a acordat prioritateRegional

Biciclist din Cornu Luncii în stare gravă după un accident rutier. Un consătean aflat la volanul unei mașini nu i-a acordat prioritate

Un grav accident rutier s-a produs marți, în jurul orei 16.30, pe raza comunei Cornu Luncii.

În timp ce conducea autoturismul pe strada Bisericii din comuna Cornu Luncii, un localnic, în vârstă de 37 de ani, nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat, în vârstă de 82 de ani, din aceeași localitate.

Octogenarul circula pe o bicicletă, pe Drumul Național 2E, iar conducătorul auto a intrat în coliziune cu acesta.

Potrivit IPJ Suceava, în urma accidentului a rezultat rănirea gravă a biciclistului, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

ȘTIRI