Bărbatul din Mălini acuzat de părăsirea locului accidentului va fi cercetat sub control judiciarActualitate

Bărbatul din Mălini acuzat de părăsirea locului accidentului va fi cercetat sub control judiciar

Judecătoria Fălticeni a judecat marți propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, vizând luarea măsurii arestării preventive faţă de Mihai G., în vârstă de 31 de ani, din comuna Mălini, sub aspectul infracţiunii de „părăsirea locului accidentului”.

Instanța a dispus în schimb luarea măsurii controlului judiciar, bărbatul  urmând, printre alte măsuri obligatorii, să se prezinte la organul de urmărire penală și  la sediul Poliţiei municipiului Fălticeni – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

După cum v-am infomat deja, în seara zilei de luni, 8 ianuarie, conducătorul auto a fost implicat într-un grav accident rutier pe raza comunei Mălini. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unui pieton. Șoferul a părăsit locul producerii accidentului, ulterior soția acestuia declarând că ea a fost cea care a condus mașina. Probele i-au condus însă pe polițiști spre bărbatul femeii (care avea permisul de conducere suspendat), acesta fiind reținut pentru 24 de ore.

ȘTIRI

error: Content is protected !!