Bărbat din Horodniceni cercetat sub control judiciar pentru conducere fără permis și în stare de ebrietateActualitate

Bărbat din Horodniceni cercetat sub control judiciar pentru conducere fără permis și în stare de ebrietate

Procurorii din Fălticeni au cerut arestarea preventivă a unui bărbat care a pus în pericol circulația pe drumurile publice, urcându-se la volan fără a deține permis de conducere și aflându-se în stare de ebrietate. Judecătorii au decis însă că bărbatul poate fi cercetat sub control judiciar.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 30 iunie, la ora 01.25, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control, pe DJ 209A din comuna Cornu Luncii, o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din comuna Horodniceni.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Pentru că emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Dosarul a ajuns ulterior pe masa de lucru a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Joi, 5 iunie, procurorii au pus în mişcare acţiunea penală şi au formulat propunere de arestare preventivă a bărbatului, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Potrivit procurorilor, bărbatul a condus autoturismul pe drumuri publice de pe raza localității Cornu Luncii, deşi nu poseda permis de conducere şi având o alcoolemie peste limita legală, respectiv de 1,25 grame/mie, la ora 02,15.

În anii 2016 şi 2018 bărbatul a mai fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, precum şi pentru săvârşirea altor infracţiuni.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a  respins propunerea de arestare preventivă luând faţă de inculpat măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, încheiere împotriva căreia Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a exercitat calea de atac.

“Punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă  etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

ȘTIRI