În cadrul unei acțiuni la nivel județean, pe linia combaterii infracțiunilor săvârșite de infractori voiajori, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Suceava au identificat, pe raza comunei Fântâna Mare, un autovehicul despre care s-a constatat că este urmărit de autoritățile italiene.
În cauză s-a întocmit dosar penal față de un localnic, în vârstă de 45 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire, ce va fi soluționat procedural.
Autoturismul a fost ridicat și indisponibilizat la sediul poliției.
Acțiunile efectuate de polițiștii suceveni, joi, 29 decembrie, s-au lăsat cu sancțiuni contravenționale în valoare de peste 15.000 de lei.