Avanpremiera celui mai nou spectacol al Teatrului Birlic din Fălticeni – Jocul de-a vacanțaCultură

Avanpremiera celui mai nou spectacol al Teatrului Birlic din Fălticeni – Jocul de-a vacanța

În luna august, cu ocazia celei de a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret “Gr. V. Birlic”, trupa Teatrului Birlic din Fălticeni, îndrumată de Asociația Fălticeni Cultural, va prezenta publicului un nou spectacol.

Este vorba despre piesa de teatru “Jocul de-a vacanța”, scrisă în anul 1936 de Mihail Sebastian.

Noul spectacol este realizat în urma colaborării cu tânărul regizor Andrei Ciobanu, actor la Ateneul din Iași.

Piesa a avut avanpremiera în această săptămână, pe scena Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”.

Publicul a fost prezent în număr mare la cele două spectacole și a apreciat efortul tinerilor actori, care au evoluat pe scenă mai bine de 3 ore!  În cele două spectacole, rolul personajului principal, Corina, a fost jucat pe rând de către două tinere actrițe: Denisa Hreamătă și Diana Apetrei.

Din distribuție fac parte și: Andrei Tulumb (Ștefan), Andrei Natu (Bogoiu), Octavian Ciobîcă (Jeff), Andreea Nechita (Madame Vintilă), Nicolae Mogage (Maiorul), Araceli Sîrbu (Agnes), Sofia Opaiț (Călătoarea), Eugen Călugărița / Șerban Mihoc (Călătorul), Roberta Roman (Mecanica).

“Jocul de-a vacanţa” înseamnă jocul de-a uitarea, al omului care fiinţează, măcar din când în când, doar la nivelul unei pure naturalităţi, fără identitate precisă, fără biografie, fără amintiri şi aspiraţii, personajele evadează din lumea uniformizată a convenţiilor sociale şi, eliberaţi, migrează spre o altă lume, unde îi aşteaptă depărtarea, misterul şi uitarea visată, adică un ideal vag şi difuz. (cărturești.ro)

Festivalul Internațional de Teatru “Gr. V. Birlic” între 20-26 august 2018

 Noul spectacol va avea premiera pe 24 august, înainte de Gala decernării premiilor Festivalului Internațional de Teatru “Gr. V. Birlic”, a anunțat preotul Liviu Mihăilă, președintele Asociației Fălticeni Cultural.

“Este o muncă de aproape o lună a regizorului Andrei Ciobanu cu trupa noastră. E mare lucru ceea ce s-a făcut. Copiii și-au rupt din vacanța lor de vară pentru a pregăti acest spectacol”

“De pe 20 august începem Festivalul Birlic. Vă anunț câteva dintre confirmările de anul acesta: doamna Draga Olteanu Matei, maestrul Dan Puric, care va veni cu o conferință despre teatru și un workshop cu cei care vor veni la festival, doamna Cezara Dafinescu, Ovidiu Cuncea care vine cu un spectacol de comedie, doamna Magda Catone, care va face parte și din juriul festivalului, Dana Săvuică și Veta Biriș” , a precizat Liviu Mihăilă.

 Am lucrat foarte bine cu copiii dumneavoastră, cu copiii Fălticeniului. Ca să vă fac o mărturisire, nu mă așeptam să iasă așa de bine, am zis că sunt copii de liceu, dar ei s-au mobilizat foarte bine. Am lucrat absolut profesionist, în jur de 7 ore pe zi, ceea ce credeți-mă că este foarte mult. Este greu și pentru profesioniști să muncească atât, practic ei și-au sacrificat o bună parte din vacanța lor. Sunt foarte mândru de ei, le-am spus asta și acum, înainte de spectacol, în cabină. Am avut și eu de învățat de la ei, sper că și ei de la mine. Avem o comedie romantică, o să râdeți, eu zic că o să și lăcrimați. O să ne revedem cu drag în luna august, la festival”, a declarat regizorul Andrei Ciobanu înaintea avanpremierei.

GALERIE  FOTO  – facebook.com/CronicadeFalticeni.ro

ȘTIRI