Lucrările de retehnologizare ale stației electrice Suceava, care constau în punerea în funcțiune a primei părți a stației electrice de 110 kv Suceava, se desfășoară în perioada 18 august – 22 septembrie 2017.
Situații neprevăzute care pot să apară în timpul lucrărilor de retehnologizare , pot afecta alimentarea cu energie electrică a utilizatorilor racordați la rețeaua electrică din zona județelor Suceava, Botoșani și parțial Neamț.
Înștiințarea a fost transmisă administrațiilor locale, în urma informării făcute de Transelectrica către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Despre impactul lucrărilor asupra alimentării cu energie electrică a celor trei județe, a fost informat și Guvernul României, precum și prefecturile din Suceava, Botoșani și Neamț .
Transelectrica a anunțat că a adoptat toate măsurile tehnice și organizatorice ce se impun pentru reducerea la minim a riscului de afectare a alimentării cu energie electrică în cele trei județe.