Au fost premiați câștigătorii concursului „Penelul fermecat” – faza zonalăEducație

Au fost premiați câștigătorii concursului „Penelul fermecat” – faza zonală

Sala „Pictor Aurel Băeșu” din incinta Muzeului de Artă „Ion Irimescu” a găzduit vineri, 23 februarie, vernisajul expoziției Concursului Național de Artă Plastică pentru Preșcolari „Penelul fermecat” – Faza zonală.

Au fost expuse cele peste 200 de lucrări înscrise în concurs, lucrări ale preșcolarilor din Fălticeni și din localitățile învecinate.

Concursul „Penelul fermecat” a ajuns la ediția a XIII-a. Cele mai bune lucrări, care au obținut premiul I, vor participa la etapa județeană a competiției.

Creațiile copiilor au fost jurizate de profesoara de arte plastice Anca Șoldănescu și artistul plastic Ioan Șoldănescu.

Premiile au fost oferite de Primăria Fălticeni.

„Tema din acest an a fost <Obiceiuri și tradiții românești>. O temă ușoară la prima vedere, dar destul de greu de realizat cu copiii, pentru că necesită foarte multă informație. Scopul concursului este identificarea apritudinilor artistice și valorificarea potențialului artistic. Din lucrările expuse se vede acest lucru”, a precizat, din partea organizatorilor, prof. Adriana Samson.

„Indiferent de locul pe care îl vor ocupa, toți copiii participanți la acest concurs sunt câștigători. Toți s-au străduit, toți au muncit, toți au calități deosebite. Este o activitate frumoasă, care dezvoltă tot ceea ce este mai frumos în fiecare copilaș, dezvoltă personalitatea fiecăruia și este de bun augur”, le-a spus celor mici primarul Cătălin Coman.

Cronica de Fălticeni vă prezintă un rezumat video al vernisajului organizat la sfârșitul acestei săptămâni.

ȘTIRI