Au demarat lucrările de asfaltare la drumul Mălini-Slatina-Găinești: Investițiile depășesc 23 de milioane de leiActualitate

Au demarat lucrările de asfaltare la drumul Mălini-Slatina-Găinești: Investițiile depășesc 23 de milioane de lei

Infrastructura rutieră din zona Fălticeni se înnoiește. Trei drumuri județene importante figurează pe lista proiectelor de investiții care sunt în curs de desfășurare. Șoseaua care leagă localitățile Mălini-Slatina-Găinești, tronsonul final al DJ 209 A, este unul dintre drumurile vizate în acest program.

Lucrările au început ieri, 12 aprilie, după ce ordinul de începere a fost dat în urmă cu câteva zile.

Primul covor asfaltic se toarnă de la limita localității Slatina până la intrarea în Mălini.

Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, s-a deplasat la fața locului pentru a inspecta lucrările, alături de primarul Petru Nistor.

Contractul a fost adjudecat de firma suceveană Test Prima. Valoarea proiectului se ridică la 23,17 milioane de lei.

„Astăzi au început lucrările pe drumurile județene din zona comunei Mălini.”, declară Flutur. „Modernizăm acest drum județean, investiție care face parte din programul CJ Suceava de modernizare a drumurilor județene. De asemenea, am pregătit toată documentația și pentru a continua cu lucrările de modernizare a drumului județean spre Borca, drumul Stânișoarei.”

Șoseaua Mălini-Slatina-Găinești este sub orice critică, tronsonul de la limita localității Mălini și până la intrarea în Slatina arată ca după bombardament. Sunt cinci kilometri unde nu există un petec de drum întreg.

În ultimii 10 ani, pentru acest drum, nu s-au alocat fonduri nici măcar pentru astuparea gropilor din carosabil.

Prin noul proiect vor fi modernizați 12,3 kilometri de drum, cu două straturi de asfalt.

Lucrările de modernizare vor continua și asfaltarea drumului spre Slatina-Găinești unde, în urmă cu două săptămâni, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor.

În comuna Slatina se lucrează concomitent și la rețeaua de apă și canalizare, ce măsoară 9 kilometri.

Facebook Comments

ȘTIRI