Astăzi sunt Moșii de varăReligie

Astăzi sunt Moșii de vară

Moșii de vară sunt ținuți în sâmbăta Rusaliilor, fiind unul dintre cele mai importante momente ale cultului morților.

În Cultul Bisericii Ortodoxe sunt 2 zile pe an, dedicate în mod special, pentru pomenirea generală a morților, de sâmbătă dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne, cunoscută în popor drept Moșii de iarnă, și Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Sfântului Duh sau Moșii de vară.

Cultul morților se bazează pe multe dovezi scripturistice și patristice referitoare la rugăciunile pentru morți, încât pomenirea morților este chiar o datorie în marea poruncă a iubirii, izvorâtă din adevărul de credință al Evangheliei.

În acest sens, Preafericitul  Părinte Patriarh Daniel spune:

În primul rând, pomenirea morților este un act de credință ortodoxă, întrucât ea se bazează pe credința că, fiind creat după chipul lui Dumnezeu Cel nemuritor (Facere 1, 27), sufletul omului este nemuritor(cf. Iov 12, 10; Daniel 5, 23; Ecclesiast 12, 7; Matei 22, 31-32; 17, 3-4; Luca 9, 30-32; 23, 43), chiar dacă trupul omului, după moartea fizică, se descompune și se risipește. Mai mult, sufletul nemuritor are, după despărțirea sa de trup, o viață intensă dacă omul este credincios și s-a unit cu Dumnezeu prin rugăciune.

 Prin rugăciunile Bisericii se iartă acele păcate pentru care cei decedați în Domnul nu au mai avut timp să arate pocăință prin fapte bune. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cei pentru care se fac rugăciuni de pomenire simt o ușurare a sufletului și o bucurie, mai ales când sunt pomeniți la Sfânta Liturghie și se împart milostenii (pomeni) în numele lor11. Milostenia, ca expresie a iubirii frățești, este acoperitoare de multe păcate. De aceea, rugăciunile și milosteniile sau ofrandele pentru cei adormiți în Domnul îi ajută mult să intre în starea de comuniune spirituală cu Biserica rugătoare.

În al doilea rând, pomenirea morților este un act de iubire pentru ei. Când ne rugăm pentru cei adormiți arătăm că îi iubim și după moarte, iar sufletul lor nemuritor simte iubirea noastră! Ei cunosc momentele când îi pomenim și simt când împărțim milostenii pentru ei. Iubirea din rugăciunea pentru cei adormiți este mai tare decât moartea și ea se arată atât prin cinstirea osemintelor lor, cât și prin modul în care îngrijim mormintele lor. Creștinismul a schimbat numele locului din ‘necropolă’ în ‘cimitir’, adică ‘dormitor’ unde se odihnesc vremelnic cei adormiți în Domnul până la învierea cea de obște.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață zicând: ‘De aceea se și cheamă locul acesta cimitir, ca să știți că cei răposați și depuși aici nu sunt morți, ci sunt culcați și dorm’12. Deci, mort cu adevărat este numai omul necredincios, întrucât este despărțit de Dumnezeu. De aceea, noi nu considerăm morți pe cei decedați, ci îi numim mai degrabă ‘adormiți în Domnul’. Ei au adormit în Domnul întru așteptarea învierii de obște, la cea de a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când El va judeca viii și morții, iar ‘împărăția Lui nu va avea sfârșit’ (Luca 1, 33).

Creștinii nu au mai numit coșciugul ‘sarcofag’, ci l-au numit ‘sicriu’, adică o cutie, sau un chivot în care se păstrează un obiect de mare preț, un odor. Acest odor de mare preț este trupul creștinului, templu al Sfântului Duh (cf. 1 Corinteni 6, 19). De aceea trupul celui decedat nu se arde, ci se înhumează, adică se așază în sicriu, iar sicriul se depune în mormânt cu fața spre răsărit, așteptând venirea în slavă a lui Hristos.

În al treilea rând, actul de pomenire al celor adormiți în Domnul este un act de speranță. Noi pomenim pe cei care au adormit în Domnul, adică ‘în nădejdea Învierii și a vieții celei de veci’. Cel de Sus, deodată cu învierea morților și Judecata de Apoi.

        În acest sens, lumânările pe care le aprindem pe morminte sunt lumânările credinței și ale nădejdii creștine că sufletul omului este nemuritor, iar trupul său va învia la cea de a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos. La Parastasul pentru cei adormiți întru Domnul, lumânările se aprind pe colivă și pe colac, pentru că atât coliva, cât și colacul sunt făcute din boabe de grâu, devenite simbol al credinței în înviere și al comuniunii frățești în Biserica lui Hristos Cel Înviat (cf. Ioan 12, 24; 1 Corinteni15, 36”).

Prin grija Bisericii sunt rânduite de Sfinții Părinți pentru pomenirea sunt și în celelalte sâmbete de peste an, cu excepția Sâmbetei celei Mari și a sâmbetei din Săptămâna Luminată.

Când sunt ținuți Moșii de vară, în sâmbăta Rusaliilor, este unul dintre cele mai importante momente atunci când se săvârșește pomenirea pentru cei adormiți. Există obiceiul ca în unele locuri și îndeosebi în partea Bucovinei, cei care se îngrijesc de aceste pomeniri destul de bogate, să își împodobească gospodăriile și mormintele cu ramuri de tei.

În tradiția populară se credea că sufletele morților, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare și au plecat slobode timp de 50 de zile, se întorc în pământ în ziua de Rusali. Tocmai acestă reântoarcere fără incidente, pentru ca sufletele să fie împăcate, depinde de respectiva pomenire.

De Rusalii, pe lângă colivă, credincioșii mai împart celor care se află în nevoi, vase de lut, căni, străchini și vase de lemn umplute cu lapte, vin sau apă.

ȘTIRI