artur_gorovei150_1
Joi, 13 februarie 2014, au avut loc primele evenimente din cadrul manifestărilor reunite sub genericul “Zilele Colegiului Naţional Nicu Gane”.

Amfiteatrul şcolii a găzduit un simpozion închinat academicianului, folcloristului și etnografului Artur Gorovei, eveniment organizat de profesorul Neculai Sturzu.

Prezentăm în cele ce urmează fragmente din alocuţiunile susţinute cu prilejul acestui eveniment.

“Ediţia din acest an a Zilelor Colegiului Naţional Nicu Gane debutează cu o manifestare de înaltă ţinută, pusă sub semnul onorării membrilor unei ilustre familii, o familie de alese spirite, Gorovei. Restatuând anul trecut aniversarea noastră în februarie, luna în care s-a născut Nicu Gane, patronul spiritual al şcolii, făceam şi promisiunea tacită de a dedica succesiv personalităţilor care ne-au marcat evoluţia toate aceste manifestări. Instituţia noastră îşi îndeplineşte aşadar datoria de onoare de a menţine veşnic vie imaginea personalităţilor care s-au înzidit aici, asigurându-i solidul fundament cultural. Nu întâmplător semnul sub care se desfăşoară anul acesta Zilele Colegiului Naţional Nicu Gane este conjugarea celor două elemente ce-i definesc blazonul, educaţia şi cultura”, a spus în cuvântul de deschidere, directoarea şcolii, prof. Mihaela Bărbăcuţ.

Din partea administraţiei locale, primarul Cătălin Coman a înmânat titlurile de Cetăţean de Onaoare al municipiului Fălticeni profesorului universitar Ştefan Sorin Gorovei şi, post mortem, lui Artur Gorovei.

“De fiecare dată când vorbesc la Nicu Gane sau când vorbesc despre acest colegiu, o fac cu emoţie, pentru că o mare parte din viaţă am petrecut-o aici, ca elev, ca profesor, şi acest lucru îmi aduce aminte de foarte multe lucruri frumoase. Este un moment emoţionant. Astăzi vorbim despre două personalităţi care în activitatea lor s-au intersectat cu ceea ce înseamnă spiritul şi numele Nicu Gane. Mă fac astăzi mandatarul Consiliului Local Fălticeni pentru a decerna două titluri de Cetăţean de onoare, domnului profesor universitar Ştefan Sorin Gorovei şi, post mortem, folcloristului Artur Gorovei”.

Profesorul Neculai Sturzu, cel care a pregătit cu minuţiozitate simpozionul “Artur Gorovei – o personalitate complexă”, a prezentat viaţa şi opera marelui om de cultură. Trebuie menţionat că în holul de marmură al şcolii a fost organizată expoziţia de carte “Artur Gorovei – 150 de ani”.

“Astăzi îmi revine cinstea să vă vorbesc despre Artur Gorovei, în care eu nu îl văd doar pe folclorist, aşa cum apare adesea în articole şi în cărţi. Nu a fost profesor la Fălticeni dar a fost o personalitate complexă, o personalitate care are un crez care uimeşte. Artur Gorovei a scris şi a publicat mult. Cele trei mari realizări ale sale sunt revista Şezătoarea, care a apărut între 1892 şi 1929, apoi scrierile sale despre această revistă şi, mai apoi, titlurile celorlalte lucrări. Viaţa pentru Artur Gorovei nu avea sens decât la masa de scris, cu condeiul în mână. Lucrul acesta, spus atât de simplu, ne pătrunde şi poate să vă dea vouă, celor foarte tineri, un îndemn şi un sens existenţei”..

Din rândul invitaţilor, despre Artur Gorovei au vorbit universitarii Călin Horia Bîrleanu şi Bogdan Creţu, iar profesoara Viorica Benţa a prezentat importanţa revistei Şezătoarea pentru cercetările folclorice din România.

“Regăsim în toată opera lui Artur Gorovei, în formă embrionară, noţiuni de arhetipologie şi subconştient colectiv. Opera folclorică este în centrul atenţiei specialiştilor folclorişti sau antropologi din ţara noastră, ca o sursă de încredere spre sistemul de credinţe specific românilor. Artur Gorovei s-a dedicat cu pasiune şi competenţă cunoaşterii spiritualităţii româneşti, o spiritualitate care leagă oamenii indiferent de nivelul educaţiei şi care se găseşte în formă pură, înainte de toate, în sat. Artur Gorovei propune o viziune nouă proaspătă şi comparată în permanenţă a realităţilor folclorice, subliniind existenţa aceloraşi imagini şi simboluri, atitudini, în cadrul civilizaţiilor din diferite perioade istorice”, a arătat lectorul universitar Călin Horia Bîrleanu.

La rândul său, coferenţiarul universitar dr. Bogdan Creţu a analizat debutul literar al lui Artur Gorovei.

“Nu era o raritate a epocii în care se manifesta Artur Gorovei ca un intelectual, un om de cultură, să se priceapă în domenii absolut tangenţiale. La o primă vedere vorbim de un folclorist, etnolog. Încerc să văd cum se vedea el, citindu-i scrierile confesive. Ca orice tânăr romantic, îndrăgostit, s-a visat poet. A scris în volumul său din 1930 – Alte vremuri, că încerca să desluşească aceste începuturi. Se dorea poet, nu din ambiţie, nici măcar călcând pe urmele vreunui model, se dorea poet pentru că avea impresia că aşa putea ajunge mai uşor la inima unor colege, unor fete, de care se tot îndrăgostea. Ajunge să publice nişte poeme destul de caraghioase într-o gazetă, să-i facă tatălui fetei de care ele era îndrăgostit abonament la acea gazetă sperând că ea va citi versurile respective. Face abonamentul, aşteptând după aceea măcar o privire cu sens, un semn cât de mic. Semnul acela nu vine pentru că în acea familie de oameni înstăriţi ziarul acela rămăsese legat în banda de hârtie cu care venea. Este dezamăgit şi poezia începe să i se pară puţin inutilă. Debutul este tot poetic, de regulă se debutează prin poezie. Debutează cu o recomandare care respectă perfect retorica epocii, este numit vultur, un tânăr care s-a înălţat ca un vultur deasupra conştiinţei naţionale, care apără identitatea naţională împotriva agresiunilor”.

Profesoara Viorica Benţa a vorbit despre importanţa revistei Şezătoarea. “Apariţia Şezătorii deschide o etapă nouă în viaţa lui Artur Gorovei. De aici înainte activitatea lui merge pe un drum sigur: cercetarea şi valorificarea creaţiei populare. Iniţiativa lui Artur Gorovei a fost foarte repede aplaudată. După apariţia revistei s-au anunţat foarte mulţi doritori să colaboreze cu Şezătoarea. Era vorba de învăţători, preoţi, intelectuali, iubitori de folclor. Un număr mare de personalităţi şi-au exprimat încântarea, admiraţia faţă de această revistă şi mai ales faţă de dăruirea directorului ei”.


Invitatul de onoare al evenimentului, profesorul universitar Ştefan Sorin Gorovei, care a revenit la Fălticeni alături de preoţii de la Mănăstirea Putna, a avut o alocuţiune emoţionantă, în care a vorbit deopotrivă de personalitatea bunicului său, despre sprijinul pe care acesta l-a primit de la soţia sa şi de la copii, dar şi despre legătura sa sufletească cu Fălticeniul căruia îi duce dorul.

“Primul cuvânt îl adresez iniţiatorului, sufletului şi organizatorilor acestui eveniment, asigurându-i de toată recunoştinţa mea şi, evident, celor care au cuvântat aici spunând aşa frumoase cuvinte despre bunicul meu.

Al doilea cuvânt priveşte o nedreptate care se face, nu numai în cazul bunicului meu. Dacă omul acesta a putut să scrie atâta, să lucreze atâta, să publice atâta, să dea atât, a primit multe şuturi în fund în timpul vieţii şi mai ales după moartea lui. Dar dacă a putut să dea atâta s-a datorat pentru că a avut alături pe cineva care l-a înţeles, l-a secondat în toate activităţile şi l-a ajutat. Aceea a fost soţia lui. Prin soţia lui s-a apropiat de pământul satului Buneşti, unde îşi doarme astăzi somnul de veci, acolo şi nu în Fălticeni, pentru că Fălticenii nu au vrut să-l primească în cimitirul înaintaşilor săi, la Tâmpeşti. Pe vremea aceea nu exista maşină de scris. Manuscrisele trebuiau înaintate tipografilor, redacţiilor, într-o formă lizibilă. El nu mai avea timp să rescrie articolele. Şezătoarea se tipărea într-o tipografie, aici la Fălticeni, a unui tipograf evreu, cu ucenici cam analfabeţi. Bunica mea era aceea care transcria toate articolele. Ea era maşina lui de scis. Al doilea sprijin pe care l-a avut a fost fiul lui cel mic, tatăl meu, care a rămas lângă el până la sfârşitul vieţii, la Fălticeni, şi care l-a plimbat cu maşina prin toată ţara, după Marea Unire, ca să vadă într-un fel roadele Unirii, mai mari decât cea politică. Aş vrea ca viitorul biograf al lui Artur Gorovei să nu omită aceste două amănunte: pe soţia lui, care a murit foarte tânără, în împrejurările teribile ale primului război mondial, şi pe fiul său cel mic.

Am fost foarte emoţionat să ascult gândurile pe care le pot avea oameni tineri despre ceea ce a lucrat un om acum 100 de ani. Faptul că era un om ironic nu-l făcea simpatic, oamenii ironici în general nu sunt simpatizaţi indiferent cât de politicos ar sugera o situaţie. Mulţumirea mea ar fi deplină dacă în târgul său ar putea să vadă lumina tiparului cartea pe care a scris-o despre oraşul Fălticeni şi al cărei manuscris îl păstrez. L-am oferit de câteva ori Primăriei pentru o ediţie integrală, dar de fiecare dată răspunsul a fost negativ. Cultura înseamnă investiţie pe termen lung şi investiţia înseamnă bani. E mai important să investim în cultură pentru că de ea vor beneficia atâtea generaţii mai departe.

Al treilea cuvânt mă priveşte pe mine. Vă imaginaţi cu câtă emoţie mă aflu în această şcoală. Liceul pe ale cărui culoare mi-am petrecut patru ani, în ale cărui săli am primit atâta bună învăţătură, dar şi şuturi în fund din partea unor oameni care nu erau îndreptăţiţi să o facă. Liceul în contextul căruia am putut să apreciez ce înseamnă a învăţa ce înseamnă demnitatea. Atunci când tatăl meu, fiind arestat, şi directorul liceului a spus , diriginta mea, doamna profesoară Mioara Gafencu, s-a dus la librărie, a cumpărat o carte din banii ei şi, când toată povestea premiilor s-a isprăvit, a venit şi mi-a adus cartea. După cum a făcut şi profesoara noastră de limba latină. Sunt emoţionat să mă aflu în acest amfiteatru unde mi-am trecut Bacalaureatul.

Titlul cu care am fost cinstit astăzi nu-l merit, pentru că nu am niciun merit în faţa oraşului meu. Din contra, am mai multe păcate. Am păcatul de a-l iubi prea mult, am păcatul de a-l dori aşa frumos şi strălucitor pe o hartă culturală a ţării. Am păcatul că am menţinut casa primită de la înaintaşii mei şi am cheltuit sume uriaşe şi am putut beneficia şi de un ajutor care nu poate fi estimat nici în sume, nici în cuvinte, pentru că a venit din suflete, multe. Am păcatul că vreau să fiu cetăţean al acestui oraş, ca să-mi pot împlini datoriile faţă de el. Acest drept l-am cerut şi îl cer. Mulţumesc organizatorilor, mulţumesc oficialităţilor oraşului care mi-au dat un semn de bunăvoinţă, celor care au vorbit şi dumneavoastră care aţi fost aici”.

ȘTIRI