Armonia Fălticeni învinsă acasă de liderul Universitatea AlexandriaSport

Armonia Fălticeni învinsă acasă de liderul Universitatea Alexandria

Finalul sezonului în Liga 1 de fotbal feminin nu îi este favorabil Armoniei Fălticeni.

Cu un singur punct în ultimele etape, echipa din Făltice i încearcă să ducă la bun sfârșit un sezon în care cele mai mari emoții nu au fost generate de adverari ci de problemele financiare.

Duminică, într-un meci contând pentru etapa a 13-a, Armonia a primit vizita liderului, Universitatea Alexandria, echipă promovată matematic în Superliga Națională.

După un început de joc echilibrat, în care fetele pregătite de Marcel Irimie au avut o mare șansă de a deschide scorul, (la o lovitură liberă în careul Alexandriei), echipa adversă a pus stăpânire pe joc și a marcat două goluri până la pauză. Până la finalul jocului Alexandria a înscris și al treilea gol.

Armoniei i-au lipsit șapte jucătoare la acest joc, fete angrenate în două competiții naționale pentru Colegiul „Vasile Lovinescu”. Locul lor a fost suplinit de câteva tinere jucătoare care au evoluat mai puțin până acum, fie au debutat cu această ocazie, așa cum a fost cazul botoșănencelor Alina Murariu și Dorina Viziteu.

Armonia: Pașcu (Murariu A.) – Pintilie (Parasca), Nechita, Daneliuc, Lazăr A. (Bejenariu), Holtzhauser, Onofrei (Buburuzan),Viziteu D., Casian, Boliacu, Perijoc L. Rezerve neutilizate: Bîrliba A., Loghin B., Dimitriu G. și Gagiu L.

Aceeași formulă de joc va fi folosită și în ultimele două partide ale sezonului. Duminică, 21 mai, Armonia  se deplasează la Bacău pentru restanța cu Măgura, iar pe 28 mai la Craiova.

Rezultatele etapei a 13-a: 

CSM Pascani 1 – 4 Magura 2012 Bacau
Universitatea Galati 5 – 1 FCM Viitorul Reghin
Selena SN Constanta 1 – 4 Real 2 Craiova
Armonia Fălticeni 0 – 3 Universitatea Alexandria

 

1. Universitatea Alexandria 13 13 0 0 46-7 39 39
2. FCM Viitorul Reghin 13 8 0 5 45-17 28 24
3. Selena SN Constanta 12 9 0 3 40-17 23 21
4. Armonia Fălticeni 12 6 1 5 26-18 8 19
5. Universitatea Galati 12 5 2 5 46-31 15 17
6. Real 2 Craiova 13 4 0 9 19-53 -34 12
7. Magura 2012 Bacau 12 3 1 8 20-30 -10 10
8. CSM Pascani 13 0 0 13 4-73 -69 0

Clasament:

ȘTIRI

error: Content is protected !!