Aproape 600 de joburi disponibile la Bursa Locurilor de Muncă în județul SuceavaActualitate

Aproape 600 de joburi disponibile la Bursa Locurilor de Muncă în județul Suceava

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava continuă să centralizeze ofertele pentru Bursa Generală a Locurilor de Muncă, programată vineri, 20 aprilie 2018.

Până marți, 17 aprilie, la nivelul AJOFM Suceava, erau contabilizați 76 de agenți economici care și-au anunțat intenția de a participa la eveniment (30 în Suceava, 10 în Fălticeni, 12 în Rădăuți, 24 în Câmpulung Moldovenesc).

În ceea ce privește numărul locurilor de muncă vacante, până marți angajatorii au anunțat 586 de oferte (324 în Suceava, 65 în Fălticeni, 135 în Rădăuți, 62 în Câmpulung Moldovenesc).

Pentru persoanele cu studii superioare au fost depuse 39 de oferte, cele mai multe pentru municipiul Suceava (34), 4 pentru Câmpulung Moldovenesc și doar o ofertă pentru municipiul Fălticeni.

Bursa Generală a Locurilor de Muncă va avea loc în Suceava (la Iulius Mall, ora 10.00) și la punctele de lucru ale AJOF Suceava din Fălticeni, Rădăuți (Casa Germană) și Câmpulung Moldovenesc (începând cu ora 09.00).

ȘTIRI