Aproape 2900 de absolvenți intră în structurile MAI. La Fălticeni 348 de tineri au absolvit cursurile Școlii Militare de Subofițeri de JandarmiActualitate

Aproape 2900 de absolvenți intră în structurile MAI. La Fălticeni 348 de tineri au absolvit cursurile Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi

Aproape 2.900 de elevi au absolvit, în ultimele două zile, cursurile de agenți și subofițeri, în cele 6 instituții de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne.

Între absolveți se regăsec și cei 348 de jandarmi care au finalizat cursurile Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” de la Fălticeni.

Ceremonia de absolvire a fost organizată la sediu SMSJ Fălticeni, în prezența unei asistențe numeroase: oficialități, părinți, prieteni.

Cu acest prilej, ei au fost înaintați în primul grad profesional/militar și, în perioada următoare, își vor începe activitatea în cadrul structurilor MAI la care au fost repartizați.

Absolvenții din această lună se adaugă celor peste 2.400 care au absolvit școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne în luna iulie a acestui an.

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că prioritară rămâne, și în următorii 4 ani, reducerea deficitului de personal, prin creșterea numărului persoanelor formate în instituțiile de învățământ proprii și angajarea de personal din sursă externă MAI, în principal, pentru ocuparea funcțiilor de specialist.

La începutul anului 2018 deficitul de personal din MAI era de circa 16%, iar în prezent a ajuns la aproximativ 11,74%.

Ieșirile din sistem înregistrează un trend descendent după momentul modificării legislației în domeniu.

În acest an, 1.975 de angajați și-au încetat activitatea în instituție, dintre care 1.317 cu drept la pensie,  Comparativ, în anul 2017 au părăsit sistemul 8.659 de angajați, dintre care 7.757 cu drept la pensie.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne funcționează 6 instituții de învățământ care pregătesc agenți și subofițeri: Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj, școlile militare de subofiţeri de jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”- Drăgăşani și „Petru Rareș”, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea, Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti.

ȘTIRI