Am intrat în Postul PașteluiReligie

Am intrat în Postul Paștelui

Începând de luni, 19 februarie, credincioșii ortodocși intră în perioada Postului Mare ce precedă sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Postul Paștilor, Patruzecimea sau Păresemile, cum mai este numit postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. În cele șapte săptămâni, adică 48 de zile, credincioșii se abțin de mâncarea de dulce, însemnând: carne, ouă, lapte, pește și orice derivate ale acestora, corelate cu pocăință sinceră și îndreptare sufletească prin spovedanie și lucrarea faptelor bune.

Postul care a fost instiuit de Biserică încă din primele veacuri creștine, are în general un aspect spiritual, fiind mijlocul de desăvârșire a omului.

De aceea și acest Post este rânduit tocmai pentru a ne aduce aminte de postul pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a ținut 40 de zile şi 40 de nopţi, după care a înfruntat cu succes cele trei ispitiri ale diavolului.

Acest adevăr biblic a fost însă prefigurat în Vechiul Testament, unde cifra de 40 este adesea întâlnită: potopul lui Noe durează 40 zile şi 40 nopţi. poporul Israel a mâncat mană din cer şi a fost purtat prin pustie 40 de ani înainte de a intra în ţara făgăduită de Dumnezeu. Moise a postit negru 40 de zile şi nopţi înainte de a primi de la Dumnezeu tablele Legii, cu cele 10 Porunci.

Profetul Iezechiel a stat culcat 40 de zile pentru cei 40 de ani de nelegiuiri ai poporului iudeu. primi regi ai poporului ales au domnit cam tot 40 ani (David, Solomon) ca şi alţi regi sau judecători drepţi.

Pentru a trezi sufletele credincioșilor și a le îndemna la căință și smerenie, Biserica a hotărât, prin canoanele 49 Laodiceea și 52 Trulan, ca în timpul Postului Mare să nu se oficieaze Sfânta Liturghie decât sâmbătă, duminica și sărbătoarea Buneivestiri (și în Joia Mare), iar în celelalte zile ale săptămânii să se săvârșească numai Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.

În această perioadă sunt oprite nunțile și serbarea zilelor onomastice, deoarece ele se fac cu petreceri și veselie, care nu sunt potrivite pentru această perioadă specifică perioadelor de post, iar de ziua Buneivestiri și Duminica Floriilor (Intrării Domnului în Ierusalim) se face dezlegare la pește.

Sfântul Grigore de Nyssa spune despre această perioadă a Postului Mare că: în acest post opriți-vă de la rele, potoliți-vă pofta după avere străină, feriți-vă de câștig nedrept, potoliți-vă pofta după avere străină, feriți-vă de câștig nedrept, stingeți în inimile voastre iubirea de arginți, căci ce folos dacă gura ta nu se atinge de carne, iar tu, prin răutatea, mănânci pe fratele tău.

În zilele de luni, marți, miercuri și joi din prima săptămâna a Postului Mare, în toate bisericile se va oficia Canonul de pocăință a Sfântului Andrei Criteanul și Pavernița Mare.

Postul se va încheia anul acesta pe 9 aprilie, odată cu marele praznic al Învierii Domnului.

ȘTIRI